A vrut să plece la serviciu, dar și-a găsit mașina fără două roți



Joi, în jurul orei 08.00, Aurel A., de 58 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că în jurul orei 06.00 a constatat furtul a două roți de la autoturism.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că în seara precedentă, în jurul orei 18.00, reclamantul a lăsat mașina în parcarea blocului în care locuiește, asigurând-o corespunzător, iar joi dimineață, în jurul orei 06.00, a venit la mașină pentru a pleca la serviciu, și a constatat că de la aceasta lipsesc roțile de pe partea stânga față și spate.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit că mașina este asigurată cu sistemele prevăzute din fabricație, fără a prezenta urme de forțare la nivelul acestora și este fără roțile din stânga față și spate.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului în valoare de 600 lei”, se precizează în comunicatul poliției.