„Înmormântat de viu”
„La 2 Ianuarie 1892 a fost înmormântat în Burdujeni un Ovreu, care semena a fi mort.
Cu doue oare mai târdiu a fost adus un al doilea mort, pre care voiau să-l înmormenteze lângă cel dintâiu. Când cioclii aședau sicriul în mormânt audisă vaete din mormântul lateral și, deschidându-l, au aflat pre Ovreu cu fața întoarsă în jos și încruntat de sânge. Ovreul a fost scos, dar după câteva minute a și murit”.
„Gazeta Bucovinei”, nr. 68, Cernăuți, Ianuarie 1892.
„A vrut să intre călare în…biserică”
„Un fapt de o gravitate mare, căruia nu i se găsește păreche nici în cronicile ce păstrează grozăviile săvârșite de păgâni, s-a întâmplat aproape de orașul nostru. Un asemenea fapt, s’a petrecut zilele trecute la o distanță de 9 km de orașul Suceava. Funcționarul ceferist Mihai D. Măcărescu, fiul primarului din comuna Plopeni – Botoșani, a vrut să intre călare în biserica satului, și s’ar fi plimbat poate și prin altar, dacă calul nu s’ar fi speriat de zgomotul primului lacăt făcut pe lespezile din tinda bisericii. Credem că situația de fiu de primar, și starea beției în care susține că s’ar fi aflat, nu pot influența cu nimic pedeapsa exemplară ce-i trebuie aplicată”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 5-6, 24 ianuarie 1935.
„Noi localități electrificate”
„Lumina electrică s-a aprins pentru prima dată anul trecut în alte 26 de localități din regiunea noastră, numărul satelor electrificate ajungînd astfel la 151. În prezent, se execută lucrări de extindere a electrificării în comunele Bucecea, Marginea, Leorda și Horodnic. În cursul următoarelor luni în regiune vor fi electrificate încă 30 de sate, iar în alte 40 se vor executa lucrări de extindere a rețelei electrice”.
„Zori Noi”, Anul XVII, nr. 4700, Suceava, Vineri 13 ianuarie 1963.