Scăpată de sub control

A vrut să întoarcă mașina în drum și a ajuns la spital

Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului

Accident mai rar întâlnit, ieri după-amiază, pe Calea Cernăuți din municipiul Suceava. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Peugeot 206, a intrat cu mașina într-un gard de la marginea drumului, rănindu-se destul de grav la cap și avariind autoturismul. O ambulanță chemată de urgență l-a preluat pe bărbat, care suferise un traumatism cranio-cerebral după ce a spart cu capul parbrizul mașinii, în urma impactului puternic. Din primele cercetări și după ce polițiștii au reușit să vorbească cu cel aflat la volanul mașinii a reieșit că accidentul a avut loc puțin după ora 16.00, când bărbatul conducea autoturismul pe Calea Cernăuți. Ajuns în capătul străzii, aproape de intersecția cu Calea Unirii, bărbatul a vrut să întoarcă autoturismul în drum, moment în care, spune el, i s-ar fi făcut rău și a scăpat mașina de sub control, izbindu-se puternic în gardul de pe partea dreaptă a drumului.
După ce a primit primul ajutor la fața locului, victima a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că bărbatul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, dar la spital i s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia se vor face în continuare cercetări.

Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului
Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului
Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului
Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului
Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului
Autoturismul scăpat de sub control a intrat în gardul de pe marginea drumului

Recomandări

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital