– I s-a întâmplat unei adolescente în vârstă de 14 ani, din orașul Gura Humorului
– În loc însă să meargă acasă, minora a oprit taxiul în fața Poliției și le-a povestit totul oamenilor legii
– Petrică Botea, de 35 de ani, din Vadu Moldovei, individul care a siluit-o pe minoră în pădurea de la Ariniș, a fost dat ieri pe mâna judecătorilor
Un individ din comuna Vadu Moldovei a fost trimis ieri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că a bătut și violat o minoră în vârstă de 14 ani, fapta petrecându-se în pădurea de la Ariniș.
Petrică Botea, în vârstă de 35 de ani, a fost dat pe mâna instanțelor de judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă calificată, faptă pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 25 de ani.
Infracțiunea de care este acuzat Petrică Botea s-a petrecut pe data de 16 septembrie 2006. În acea zi, victima (Ioana U.) fusese sunată pe telefonul mobil de un amic de-al lui Botea, care i-a dat întâlnire în apartamentul acestuia din urmă, din orașul Gura Humorului. Anchetatorii susțin că inculpatul și prietenul acestuia (Ionuț Cibireac) se aflau în relații de amiciție cu victima. La întâlnire, Ioana U. a venit însoțită de o verișoară de-a sa, în vârstă de 9 ani. La un moment dat, în apartament a intrat și Petrică Botea, însoțit de o tânără. Bărbatul avea cu el o sticlă de vin și a invitat-o pe minora în vârstă de 14 ani să bea cu el, însă aceasta a refuzat. De altfel, Ioana U. nu a mai poposit mult în acel apartament, plecând spre casă, împreună cu verișoara de 9 ani, după ce a fost sunată de mama ei. Fetele n-au apucat, însă, să meargă foarte mult, fiind ajunse din urmă de Botea și de amicul acestuia. Primul i-a propus adolescentei să meargă cu el și să întrețină relații sexuale, lucru refuzat însă de aceasta. Jignit de refuzul fetei, Botea, susțin anchetatorii, i-a tras o palmă și a obligat-o atât pe ea, cât și pe verișoara acesteia să se urce cu el într-un taxi, cerându-i șoferului să meargă în zona Ariniș. Odată ajuns aici, Petrică Botea a coborât-o din mașină pe Ioana U. și, ținând-o imobilizată, i-a cerut șoferului (cu care se cunoștea) să se reîntoarcă în oraș și să o ducă pe cealaltă minoră acasă. Rămas singură cu Ioana B., Petrică Botea i-a mai tras câteva palme și a obligat-o să întrețină cu el raporturi sexuale orale și normale. După ce și-a satisfăcut poftele sexuale, bărbatul a însoțit-o pe victimă pe traseul de întoarcere spre oraș, până când s-a întâlnit din nou cu amicul său și i-a cerut acestuia să cheme un taxi pentru a o trimite pe minoră la domiciliu. Odată urcată în taxi, însă, Ioana U. s-a dus direct la Poliție și a povestit tot coșmarul prin care a trecut oamenilor legii.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, “inculpatul Petrică Botea este cunoscut cu un comportament antisocial, fiind condamnat de mai multe ori la pedepse privative de libertate ca urmare a săvârșirii mai multor infracțiuni, parte dintre acestea săvârșite pe timpul minorității”.





