A VIII-a expoziție personală postumă a Svetlanei Beatrice Smoleac

La mignona Galerie de Artă „MiGal” din municipiul Suceava se deschide joi, la ora 11:00, în ziua aniversară a regretatei dr. Svetlana Beatrice Smoleac, cea de-a VIII-a expoziție de pictură personală postumă a artistei. Organizată de către Marieta și Ioan Smoleac (părinții care s-au străduit permanent de când și-au pierdut unica fiică să-i păstreze vie și luminoasă amintirea) sub egida cenaclului Județean de Pictură, Sculptură și Grafică Satirică „Dimitrie Loghin”, expoziția (găzduită de galeria care a oferit an de an spațiu de expunere pentru momentele de rememorare ale Svetlanei) readuce în prim plan câteva din cele peste 100 de lucrări care alcătuiesc colecția de familie, tablouri pe care părinții le-au înrămat preocupându-se de organizarea expozițiilor postume. Medicul primar generalist Svetlana Beatrice Smoleac s-a stins (răpusă de o boală necruțătoare) la data de 18 septembrie 2001, la vârsta de plenitudine intelectuală și creativă de 46 de ani. Lucrările de pictură în care Svetlana și-a revărsat sufletul său generos sunt o sinteză a bucuriilor și lacrimilor pe care le-a gustat și le-a vărsat pe ascuns, pentru că n-a permise nimănui să pătrundă, cât a trăit, în străfundul intimității sufletului său, lăsând în schimb posterității rodul trudnicei și tainicei sale preocupări artistice cu statut de confesiune postumă. Chip zâmbitor de Leoaică, zodia sa nativă guvernată de Soare, Svetlana n-a lăsat să transpară nici o umbră a bolii necruțătoare care în final a răpus-o și și-a găsit un refugiu, pentru momentele de suferință suportate cu demnitate, în pictura pe care a practicat-o la fel de tainic. A găsit, pentru clipele sale de cumpănă, alinare, confesându-se prin culoare, într-o mărturisire făcută într-un limbaj universal, și a creat astfel o punte indestructibilă de comunicare prin care continuă să păstreze mereu legătura cu noi. A lucrat în taină pentru propria sa bucurie, supunându-se parcă unei terapii pline de speranță (o terapie pentru sufletul său plin de mărinimie, care nu s-a lăsat înfrânt până în ultima clipă și nici după aceea, întrucât s-a scurs lin în aceste lucrări care rămân să-i păstreze veșnică amintirea) și ne-a lăsat și nouă, ca o adiere de aripă albă de înger, ceva din lumina solară a trecerii sale.