Distracție cu ghinion

A venit de la Alba la o nuntă în Câmpulung Moldovenesc și i s-a furat mașina

Un bărbat din municipiul Alba Iulia a reclamat la poliție că i s-a furat mașina în timp ce el și soția sa se distrau la petrecerea unei nunți organizate la un restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Păgubitul, Gavril G., în vârstă de 37 de ani, le-a spus polițiștilor că, în noaptea de luni spre marți, și-a lăsat mașina, un Opel Vectra, în parcarea publică de pe strada Dimitrie Cantemir. A încuiat-o și s-a dus la nuntă, iar spre dimineață, în jurul orei 7.15, a observat că mașina îi dispăruse.
Gavril C. le-a mai precizat polițiștilor că înainte de nuntă, în jurul orei 16:00, a constatat că a pierdut cheile autoturismului. Cum nu le-a mai găsit, s-a folosit de dublura cheii, pe care o deținea soția sa.
„În interiorul autoturismului se afla cartea de identitatea a vehiculului, fără alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind de circa 3.000 de euro”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că s-au dispus măsuri de căutare și urmărire a autoturismului.

Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți