E bestial acest vers al trupei „Paraziții”, trupă care s-a alăturat excelentei campanii „Noi vrem respect”, a postului Realitatea TV. Nu-mi place muzica hip hop, la modul că nu aș asculta astfel de muzică pentru a mă relaxa. Dar observ că melodiile trupelor hip hop surprind și redau cel mai bine realitățile din această țară.
„A venit apa caldă? A venit, da-i rece”. Ca sucevean, te unge la inimă (cu polizorul, cum altfel?) când vezi că versurile unui cântec difuzat de câteva ori pe zi de un post național sunt inspirate din viața ta. Deunăzi, cum bine știți, a venit apa caldă în Suceava. Ne-am bucurat ca în `94, la Mondialul din SUA.
„A venit apa caldă? A venit, da-i rece”. Așa că am sunat la Termica. A venit un muncitor, a verificat și apoi a explicat, civilizat și foarte logic, că problema este generată de consumul redus de apă caldă din bloc. Ce blestem pe nația asta, să depindă tot timpul de cineva! La nivel macro, ce să mai vorbesc: la gaze depindem de ruși, la energie electrică suntem la mâna nemților, siderurgia e a indienilor și parcă și a rușilor, o bucată etc. Dar până și la dușul cel de zi cu zi depindem de alții. De vecini, în cazul ăsta. Dai drumul la apă caldă și, „A venit apa caldă? A venit, da-i rece”. După 10 – 15 minute constați cu bucurie că între apa rece și apa caldă există o diferență. Nu mare, dar există. Dar până să poți face un duș mai poți mânca liniștit o pâine pe stomacul plin.
Ce nu înțeleg eu, în cazul problemei mele, e altceva. Vecinii mei sunt aceiași ca și anul trecut, ca și acum doi ani. Anul trecut, acum doi ani, nu aveam această problemă. Dădeam drumul la apă, chiar după miezul nopții și, după 2 – 3 minute, puteam să fac duș. După încă 2 – 3 minute, apa caldă era de-a dreptul fierbinte. Astăzi sunt, evident, alte vremuri. „A venit apa caldă? A venit, da-i rece”.
Am și obosit să mă întreb cine e vinovat de această situație. Tot timpul se spune că greaua moștenire, conductele vechi și subdimensionate de pe vremea lui Ceaușescu. Așa o fi. Dar, cum spuneam, m-a obosit subiectul acesta. De ani, și ani, și ani, și ani de zile.
Așa că revin iar la Paraziții: „Au trecut 20 de ani și-or să mai treacă degeaba / Din nou pentru putere se bat / Când școlile cad peste copii / E un iad / Acum, că ești bătrân, totul se transformă în scrum / Spitalele sunt ultima haltă pe ultimul drum”.
Nu căutați un vinovat. Nu încercați să arătați cu degetul spre un om sau altul. Vinovat este, nu-i așa, sistemul și, ca întotdeauna, greaua moștenire. Așa că să lăsăm iar versurile celor de la Paraziții să vorbească: „Sugeți un corn cu lapte, dacă n-aveți dinți /Și numărați-mi ouăle, că mi-am ieșit din minți / Băi animalule, nu vezi? Voi n-aveți interesuri /Iarna nu-i ca vara, vă dorim succesuri! /Rupem tăcerea, poate v-am rupe gâtul / Calculăm în prostia noastră că ni s-a urât cu urâtul / Copiii se dau pe gheață, în săli de clasă / (…) / Plătim autostrăzi care nu se mai fac / Și ne oprim să ne tragem sufletul în primul copac / (…) / O ducem bine, nu-ți face griji, e totul perfect / Ne mai ajunge să cerem acum. Cerem respect! / 23 de milioane de nesimțiți, de coate goale / Își permit să încurce coloanele oficiale / Uite țuică, uite femei și sarmale, pentru cei aleși / Cauți dreptatea frate? / Caută ușa și ieși!”
E tragic. E tragic când ajungi la concluzia că singura modalitate pentru a fi respectat este să găsești ușa și să pleci. E tragic, e dureros, dar asta-i realitatea.
