Explicație

A urcat pe o macara, după ce s-a speriat de un câine

Tânăra nu părea speriată de înălțimea la care se afla. Foto: Alex Săvescu

Joi, în jurul orei 16.00, o tânără din Fălticeni, Paulina P., în vârstă de 27 de ani, s-a urcat pe macaraua aflată în apropierea unui bloc în construcție din zona Spitalului Municipal. Aflată la o distanță de aproape 20 de metri de sol, tânăra nu părea speriată de înălțimea la care se află, ci mai degrabă entuziasmată că i se acordă atenție, la fața locului fiind o ambulanță, o scară de intervenție la înălțime a pompierilor militari, descarcerarea, conducerea Primăriei Fălticeni, polițiști și angajați ai ISU, și bineînțeles oameni opriți să privească ce se întâmplă.
După aproape o oră, la insistențele unei cunoștințe, tânăra a coborât, dar nu a explicat ce a împins-o să se urce pe macara. În primă fază ea a avut o explicație hilară, precizând că s-a speriat de un câine. Femeia a fost transportată la spital, unde a fost supusă unor investigații medicale, medicii negăsind nici un motiv pentru ca aceasta să rămână internată.
Vineri, tânăra a fost condusă de polițiștii locali la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pentru un consult de specialitate.

Tânăra nu părea speriată de înălțimea la care se afla. Foto: Alex Săvescu
Tânăra nu părea speriată de înălțimea la care se afla. Foto: Alex Săvescu
Tânăra nu părea speriată de înălțimea la care se afla. Foto: Alex Săvescu
Tânăra nu părea speriată de înălțimea la care se afla. Foto: Alex Săvescu

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei