Cutremurătorul caz al violatorului în vârstă de 14 ani din comuna Horodniceni, ieșit la iveală după ce doi copii, unul de cinci și unul de nouă ani, au mărturisit că au fost agresați sexual, continuă să scoată la iveală amănunte șocante, ieri, un al treilea minor, în vârstă de opt ani, povestind polițiștilor cum a fost violat în mai multe rânduri, în lunile martie și aprilie, de același autor.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că este posibil ca și alți doi copii din comună să fi fost agresați sexual, aceste aspecte urmând a fi lămurite în zilele următoare.
O poveste șocantă
Totul a ieșit la iveală miercuri, după ce agresiunea sexuală a fost aflată de mama unuia dintre copii. Autorul, care a împlinit de curând 14 ani, fiind proaspăt absolvent al școlii din localitate, i-a ademenit pe cei doi copii mai mici la cireșe, într-o grădină. Aici, l-a supus la perversiuni sexuale pe cel mai mare, și l-a violat anal pe cel de cinci ani.
„M-am dus acolo în grădină, copilul meu era în copac, cu pantalonii rupți între picioare. Era speriat, după ce l-a violat i-a zis că îl îneacă în Moldova (n.r. – râul), dacă povestește ceva”, ne-a relatat clipele de coșmar prin care a trecut mama copilului de cinci ani, cea care a descoperit fapta și l-a zărit fugind pe autor.
Ambii copii au povestit cu lux de amănunte coșmarul prin care au trecut, oamenii legii stabilind că declarațiile acestora sunt reale. De altfel, în cazul copilului violat, și examenul medico-legal a confirmat o agresiune sexuală evidentă.
Violatorul nu este de găsit
Deși are doar 14 ani, violatorul nu a putut fi prins încă de polițiști. Oamenii legii l-au căutat la numeroase stâne din zonă, unde se bănuiește că s-ar putea ascunde, însă până aseară acesta nu a fost prins. În trecut, minorul a plecat de acasă în mai multe rânduri, chiar și câte o săptămână, condiții în care cunoaște foarte bine zona.
După ce va fi găsit, acesta va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se vedea dacă are discernământ. Funcție de situație, acesta ar putea fi închis într-un centru de reeducare ori ar putea să fie lăsat în familie, sub supraveghere strictă.
Până ce va fi prins copiii abuzați și părinții acestora stau cu frica în sân, autorul amenințându-și cu moartea toate victimele.
Consiliere psihologică pentru minorii agresați sexual
Pe de altă parte, în urma anchetei sociale efectuate de specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava la domiciliul unui dintre minorii violați, cel de nouă ani, a rezultat că acesta era în mod frecvent victima scandalurilor dintre părinți, care, pe fondul băuturilor alcoolice, îl neglijau.
„Pentru minor se fac demersurile necesare pentru instituirea unei măsuri de protecție și includerea în cadrul unui program de consiliere psihologică”, ne-a declarat șefa Biroului de relații cu publicul, din cadrul Protecției Copilului Suceava, Liviana Enea.
De asemenea, specialiștii instituției au efectuat o anchetă socială și la familia copilului în vârstă de cinci ani, victimă a agresiunii sexuale.
Liviana Enea a precizat că „ambii minori victime ale abuzului sexual vor fi
introduși într-un program de consiliere psihologică, care îi va ajuta să depășească trauma suferită”.





