A plecat la ceruri Andrei Coca, tânăr polivalent originar din Straja, artist vizionar, autodidact, format între România și Germania, un spirit sensibil, creator, „care trăia fiecare zi cu intensitate maximă, reușind să magnetizeze pe toți cei care veneau în contact cu el”.
Și-a luat rămas-bun de la această lume la vârsta de 23 de ani, după o îndelungată luptă cu o afecțiune nemiloasă.
A absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, la finalul căruia a fost recompensat cu cea mai înaltă distincție, diploma de onoare a colegiului.
A urmat cursurile Facultății de filosofie (Studiul religiilor și istoriei antice) a Universității din Heidelberg (în limba germană), pe care le-a absolvit în 2025.

S-a înscris la cursurile masterale în domeniul antropologiei la aceeași facultate, pe care nu a mai reușit să le finalizeze.
Lupta cu cancerul a fost pentru Andrei Coca un punct de inspirație.
A adus în fața publicului lucrări și expoziții tulburătoare despre empatie, durere și legăturile invizibile dintre oameni, confesiuni dincolo de cuvinte.
Lucrările sale au explorat suferința, empatia și reziliența, transformând experiențe personale marcante în imagini pline de forță și simbolism.
„În general, mă inspiră chestii triste, nostalgice. Inspirația vine pictând, simt că trebuie să pictez, e foarte terapeutic și, dacă nu pictez, simt că explodez.
Mă ghidez după ceea ce spunea Cesar A. Cruz, <Art should comfort the disturbed and disturb the comfortable> (Arta trebuie să le ofere confort celor tulburați și să-i tulbure pe cei confortabili)”, spunea într-un interviu pentru studentpress.ro.
Și-a construit universul creativ prin experiențe trăite în spitale, dar și prin călătorii artistice în România, Germania, Olanda și India, unde a și expus.

- „O figură mereu vie și luminoasă”
Dispariția sa a provocat o undă de șoc printre cunoscuți, colegi și profesori.
„Andrei Coca a plecat printre stele la doar 23 de ani și a lăsat un gol imens în inima tuturor celor care l-au cunoscut, foști colegi și părinți ai acestora, profesori. A fost un exemplu de curaj, iar demnitatea cu care a înfruntat fiecare greutate ne-a lăsat tuturor o lecție prețioasă. Andrei va rămâne în memoria colectivă a liceului nostru pentru mult timp ca o figură mereu vie și luminoasă, pe care o vom iubi și prețui deopotrivă. Suntem cu tot sufletul alături de familia îndurerată.
Andrei a absolvit Colegiul Național <Petru Rareș> din Suceava în anul 2021, secția secția matematică – informatică bilingv română–engleză. A primit în cadrul cursului festiv de finalizare a studiilor cea mai înaltă distincție, diploma de onoare a colegiului, votată de către profesori, pentru multiplele și variatele sale calități (grafică, pictură, arta cuvântului, voluntariat etc). Acestea au vizat domeniul intelectual, dar și cel profund uman, lucruri care l-au făcut pe Andrei îndrăgit și stimat în toate grupurile din care a făcut parte”, a notat prof. Anca Greculeac, directoarea adjunctă a Colegiului „Petru Rareș”.

„Pasionat de filosofie, retorică și literatură, Andrei și-a exprimat gândurile și trăirile prin artă – pictură, fotografie și instalații – fiind un artist autodidact care a învățat constant din lecturi, din dialogul cu alți artiști și din experiențele proprii”, au transmis cei de la Galeria Zamca, loc ce i-a găzduit de mai multe ori lucrările.
„Andrei, băiatul de 23 de ani, a trăit cât alții într-o sută! A plecat dintre noi lăsând în urmă o operă de artă imensă! A schimbat în bine și a înnobilat fiecare suflet pe care l-a întâlnit. Eu personal am primit de la Dumnezeu cel mai frumos dar – prietenia ta. Simt ca îmi vine să urlu spre cer! Nu trebuia să fie aşa… aveai atâtea să mai oferi…”, a transmis un alt cunoscut al acestuia.






