Condamnat și nu prea

A tras țepe de 130.000 de euro și nu va sta nici o zi la pușcărie

Trimis în judecată în cursul lunii iulie a acestui an, controversatul om de afaceri Ștefan Radu Angelescu, de 39 de ani, din municipiul Suceava, a scăpat aproape basma curată. Tribunalul Suceava l-a condamnat ieri pe Angelescu la trei ani de închisoare, dar a decis să suspende executarea pedepsei. Asta înseamnă că omul care a tras țepe în valoare de circa 130.000 de euro nu va sta în pușcărie nici măcar o singură zi. Judecătorii l-au găsit vinovat pentru mai multe infracțiuni de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Soluția de ieri nu este definitivă și poate fi atacată la instanțele superioare.
Potrivit procurorilor, prin trei firme ale cărui administrator era, Angelescu nu a înregistrat în evidențele contabile nu mai puțin de 265 de facturi fiscale, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului. Ștefan Radu Angelescu este acuzat și că a oferit date fictive sau inexacte cu privire la sediile sociale ale firmelor sale, pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-contabile.
Același afacerist a mai fost trimis în judecată în urmă cu câteva luni, acuzat că a luat tiruri întregi cu materiale de construcție în valoare de circa 600.000 de euro de la mai multe firme din țară, fără a achita însă o mare parte din sumă.

Recomandări

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”