Unul dintre tinerii implicați în cumplitul accident rutier petrecut duminică seara în Dornești, Onuț Cernovschi, de 21 de ani, a supraviețuit din mașina morții și a scăpat cu doar câteva contuzii ușoare la cap. Dacă cei patru prieteni ai săi (tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani) nu au avut nici o șansă, murind zdrobiți între fiarele contorsionate ale mașinii care a căzut de pe pod, tânărul a fost aruncat prin parbrizul din spate după impactul cu parapetul podului, fapt care avea să-i salveze viața.
Pe Onuț Cernovschi, de 21 de ani, l-am găsit luni dimineață, la Spitalul Municipal Rădăuți. Profund marcat de cele pățite, ușor confuz, dar în afara oricărui pericol, acestuia nu-i venea încă să creadă prin ce a trecut și cât de norocos a putut fi. Abia îi povestiseră rudele cum s-a petrecut accidentul, că toți cei patru prieteni ai săi sunt morți, iar el a scăpat pentru că a fost proiectat prin geamul din spate al mașinii.
„Am fost la discotecă în Satu-Mare, unde am stat maxim o oră, nu ne-a plăcut și am zis că ne întorcem acasă. Am plecat toți cinci, la volan era Costel Olari”, își începe povestea Onuț Cernovschi.
„Era ceață și asfaltul era ud. Mergeam cu viteză, cred că aveam peste 100 de kilometri la oră. Îmi aduc aminte doar că mașina a făcut balans după ce am trecut pe calea ferată dinaintea podului, am derapat și s-a dus de-a latul pe drum. M-am prins de scaunul din față, am pus capul în jos și am închis ochii, atât mai țin minte”, rememorează tânărul momentele de coșmar. După acest moment el își mai aduce aminte doar că la un moment dat a fost ridicat de pe pod, iar o femeie îi ținea ridicat capul.
El recunoaște că toți erau băuți, inclusiv șoferul, însă spune că nici unul nu consumase o cantitate mare de alcool.
Dacă acesta a avut un noroc teribil, ceilalți patru consăteni, Adrian Gafencu, de 35 de ani, Ciprian Gherman, de 18 ani, Marius Cătălin Pomohaci, de 18 ani, și Costel Olari, de 28 de ani, cel din urmă aflat la volanul mașinii, nu au avut nici o șansă de supraviețuire, murind striviți în mașina care a căzut în râpă.
