Nu am prejudecăți, când este cazul apreciez profesionalismul oamenilor care trăiesc din fotbal, considerând că acesta transcende trecute vieți în nuanțe și tendințe. Asta însemnând carieră sportivă încununată de succes pentru culorile unui club. Giovanni Trapattoni a câștigat de două ori Cupa Campionilor Europeni ca jucător la Milan, pentru a o câștiga și ca antrenor pentru Juve. Carlo Ancelotti a fost jucător în echipa de aur a lui Milan, pentru a petrece apoi doi ani pe banca lui Juve. Să nu mai vorbim de Fabio Capello care a câștigat titluri pentru ambele echipe amintite, bașca AS Roma. Ca fotbalist, Robi Baggio a trecut pe la toate cele trei echipe mari din Italia și peste tot a fost apreciat de suporteri. Trecându-i pe toți aceștia în revistă (și câți ar mai fi!), nu pot să nu-mi amintesc de pățania lui Marius Lăcătuș ca “antrenor” la Craiova, când era cât pe ce să fie linșat de olteni. Nu pierduse nici un meci capital cu Steaua, nu retrogradase echipa, doar abia ce dăduse curs propunerii de a o antrena! A durat două ore fiindcă isteria generală l-a făcut să renunțe…
Însă ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în jurul lui Rednic nu are legătură nici cu profesionalismul, nici cu orbirea sau fanatismul suporterilor. Deocamdată acesta a găsit puterea să reziste dorinței acționarilor de a prelua echipa în acest moment, ceea ce ar fi o dovadă de traseism la fel de murdar precum cel politic. Să pornești la drum cu Dinamo, să te muți la Rapid și să bați Dinamo, pentru ca apoi să te muți la Dinamo ca să bați Rapidul, un adevărat potPuriu care ar duce ideea de antrenorat către centura fotbalului. Tipul nu e prost deloc, gluma sa că va antrena Dinamo din minutul 73 al meciului cu Steaua chiar are haz. Atât timp cât rămâne glumă!
