A spus că și-a omorît concubina pentru a intra în pușcărie și a scăpa de necazuri



Un bărbat le-a declarat procurorilor și polițiștilor că și-a ucis concubina totul pentru a intra în pușcărie și a scăpa de traiul greu de acasă. Totul a început în seara de miercuri, atunci cînd Maria Murțuliga, în vîrstă de 26 de ani, din Vicovu de Sus, a murit după ce a căzut pe asfalt din căruța în care se afla. Imediat, la fața locului au sosit polițiștii din localitate, iar vinovăția a căzut pe concubinul femeii, Petru Marcu, de 27 de ani, din aceeași localitate, despre care se presupunea că se aflase la conducerea atelajului și nu fusese atent la drum. Cum trupul femeii prezenta mai multe urme de lovituri, polițiștii au solicitat necropsia cadavrului, iar în urma acesteia s-a constatat faptul că moartea a fost una extrem de violentă, fiind posibil să fi survenit în urma unor lovituri. Cum exista posibilitatea ca femeia să fi fost ucisă chiar de către concubin, la fața locului s-au deplasat în cursul zilei de ieri procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Suceava și mai mulți polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale de la IPJ Suceava, pentru audierea bărbatului. La început, acesta a susținut faptul că concubina sa a fost omorîtă chiar de către el, după ce a lovit-o de mai multe ori cu pumnii și cu o coadă de topor în cap. Totuși, după mai multe ore de audieri, acesta a recunoscut faptul că a mințit, spunînd că își dorește să ajungă în pușcărie după moartea concubinei sale, neputînd să aibă grijă singur de cei șase copii pe care îi are. Oamenii legii au stabilit faptul că femeia a decedat după ce a căzut din căruță, concubinul acesteia neavînd nici un fel de legătură cu moartea femeii.