Un tânăr în vârstă de 22 de ani a smuls antenele radio de pe cinci mașini care i-au ieșit în cale, motivând ulterior jandarmilor, după ce a fost prins, că și lui îi dispăruse antena de pe mașină, și s-a gândit să-și găsească una potrivită. Un alt tânăr care îl însoțea, și care a luat asupra sa trei antene, s-a ales și el cu dosar penal.
Joi seară, în jurul orei 23.30, membri unui echipaj al Jandarmeriei Suceava au observat, pe o stradă din cartierul Burdujeni, doi tineri care se deplasau grăbit, unul dintre ei având asupra sa două antene auto.
Din cercetările oamenilor legii rezultă că autorul, Nicolaie Cristian G., în vârstă de 22 de ani, localnic, s-a apucat de smuls antene imediat ce a ieșit dintr-o crâșmă. Tânărul care îl însoțea și asupra căruia au fost găsite trei antene este Andrei P., de 21 de ani, și el din municipiul Suceava.
„Obiectele în cauză au fost restituite proprietarilor, iar celor doi făptuitori le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor”, a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.





