Dorința de exprimare mai „îngrijită”, mai „literară” se manifestă deseori prin întrebuințarea cuvintelor neologice în locul celor vechi, considerate „banale”, chiar atunci cînd respectivele neologisme nu sînt (destul de) bine cunoscute și există, deci, riscul de a le folosi greșit. În uzul limbii actuale, o foarte mare (și supărătoare) răspîndire are verbul „a servi” înlocuind pe „a mînca/a lua masa”. Enunțuri ca: „Mai serviți, vă rog!”, „Ați servit masa la restaurant?”, „De ce nu mai serviți înghețată?”, „Ce doriți să serviți la cină?”, „Să mergem să servim masa.” etc. se aud în fiecare zi, deși sînt incorecte. În toate situațiile enumerate trebuie folosite verbele „a mînca” sau „a lua”: „Mai luați/mîncați, vă rog!”, „Ați luat masa/ați mîncat la restaurant?”, „De ce nu mai luați/mîncați înghețată?”, „Ce doriți să mîncați la cină?”, „Să mergem să luăm masa.” etc.
Punctul de plecare al extinderii lui „a servi” cu accepția în discuție este, cel mai probabil, reprezentat de construcții ca: „Masa este servită.”, „Chelnerul servește la masă” etc., construcții care sînt corecte, deci acceptate de normele limbii literare. Este logic și corect să spunem, de exemplu, „Nu vă deranjați, vă rog, am să mă servesc singur!” (cu sensul „am să-mi iau singur de mîncare”), dar este greșită formularea „Să mergem să servim masa”, pentru că aceasta înseamnă „Să mergem să le servim altora masa, să le dăm altora să mănînce” și nu „să mîncăm noi”, căci „a servi” înseamnă „a face un serviciu cuiva”, „a face pentru (alt)cineva anumite operații”, „a îndeplini anumite funcții, îndatoriri față de altcineva”, „a lucra în calitate de om de serviciu pentru cineva” (în toate accepțiile, acțiunea vizează pe cineva sau ceva din afara subiectului vorbitor). Folosirea lui „a servi” pentru „a mînca” neglijează această importantă caracteristică semantică. La originea acestei regretabile confuzii stă încercarea de a evita cuvîntul vechi, sintetic, „a mînca” sau cel perifrastic, „a lua masa”, cuvinte considerate banale, în favoarea lui „a servi” – neologism onorabil cînd este folosit corect, supărător, însă, atunci cînd, așa cum se întîmplă în situația care constituie obiectul acestei discuții, întrebuințarea lui nu respectă restricțiile impuse de conținutul său semantic. Nici efectul de „eleganță” scontat nu este, de altfel, obținut: greșită, construcția are o rezonanță periferică, de incultură.
