Centrul de Transfuzii

A scăzut dramatic numărul donatorilor de sânge



Numărul persoanelor care trec pragul Centrului Județean de Transfuzii pentru a da sânge este în continuare mic, a informat ieri directorul acestei unități, dr. Maria Pilat, care se așteaptă ca prezența la donare să se mențină scăzută până în toamnă.
Medicul a arătat că dacă iunie a fost cea mai proastă lună din an, cu 486 de donatori, în iulie cifra s-a menținut scăzută, până ieri fiind înregistrate în jur de 500 de persoane venite să dea sânge.
„Începerea vacanței școlare, a muncilor agricole, a perioadei de concedii, dar și problemele legate de inundații ne-au redus sensibil activitatea”, a explicat directorul CJTS.
Maria Pilat a precizat că necesarul de sânge va putea fi totuși asigurat, deoarece în perioada de vară și solicitările din partea spitalelor scad, având în vedere că se efectuează mai puține operații decât de obicei.
La această oră, potrivit medicului, una dintre grupele de sânge deficitare este AB negativ, dar până acum n-au fost urgențe care să nu fi fost rezolvate.



Recomandări

USR Suceava se implică în campania de donare de sânge: „Fiecare gest contează, fiecare donare poate salva o viață”

Membrii USR fac un apel către suceveni să meargă să doneze sânge pentru a salva vieți
Membrii USR fac un apel către suceveni să meargă să doneze sânge pentru a salva vieți

Deficit mare de umiditate în solul agricol. Cantitățile de precipitații au fost scăzute în toamnă și dezastruoase în debut de 2025

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă