Accident

A scăpat volanul de sub control și a lovit o mașină pe contrasens

O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a fost izbită de un alt autoturism, al cărui șofer a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Accidentul, informează Poliția, s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 14:40, în afara localității Dărmănești. Dumitru B., în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, se deplasa pe DN 2, dinspre Siret spre Suceava, la volanul unui „Ford Fusion”. La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic, șoferul a derapat, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism VW, condus regulamentar din sens opus de Constantin D., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava. În urma impactului dintre cele două mașini, singura care a avut de suferit a fost Mihaela I., din comuna Adâncata, pasageră în autoturismul VW. Din fericire, leziunile suferite de tânără nu sunt grave, medicii stabilind că are nevoie 2-4 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Doar 24 de ore de arest, pentru o femeie la volan care a refuzat să fie testată pe linie de alcool și droguri