Un copil în vârstă de 16 ani a scăpat miraculos cu viață după ce a căzut cu căruța în apă. Bizarul eveniment s-a petrecut joi, în jurul orelor 16.00, pe un drum comunal din localitatea Ostra, la intersecția cu DJ 177 A. Gheorghe A., din Ostra, aflat într-o căruță, nu a reușit să țină sub control calul atunci când a intrat pe podul de peste un pârâu din localitate, izbindu-se de balustradă. Din păcate, balustrada a cedat, căruța și tânărul căzând în apa pârâului de la o înălțime de aproximativ 9 metri. „Victima necesită pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



