Un șofer din Cluj-Napoca, aflat pe străzile din Vatra Dornei, i-a spart geamul mașinii și a încercat să-l lovească pe șoferul care nu i-a acordat prioritate în intersecție.
Tot scandalul s-a produs în ziua de ajun, în jurul orei 15.00. O patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, aflată în misiune de patrulare în orașul stațiune, a observat un șofer care, având în mâini o măciucă și un cuțit, se răstea la un alt șofer, care stătea în mașină.
Scandalagiul, Teodor M., în vârstă de 53 de ani, supărat că nu i s-a acordat prioritate în intersecție, a coborât din mașină și s-a dus țintă către autoturismul care l-a stingherit.
Cu o măciucă cu vârf metalic a distrus parbrizul mașinii, amenințându-l și încercând să-l lovească pe șofer, localnicul Florin R., în vârstă de 43 de ani. Din fericire, jandarmii au intervenit la timp, fără ca victima să sufere vreo leziune.
„Lui Teodor M. i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, turburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea persoanelor, a cuțitului”, a precizat locotenentul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.
Dosarul a fost înaintat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.