Adus de Ceahlăul de la Cetatea Suceava la începutul anului 2009 ca o mare speranță, mijlocașul Marius Onciu a confirmat doar parțial așteptările în tricoul nemțenilor. Suceveanul ajuns la vârsta de 24 de ani și-a câștigat încă de la debut un post de titular, însă odată cu trecerea timpului a început să fie uitat tot mai des pe banca de rezerve, ajungând ca în mandatul actualului antrenor, Costel Enache să joace din ce în ce mai puțin. Fiind un tip extrem de cerebral, „Oncică” a suferit în tăcere și a așteptat cu stoicism să primească o nouă șansă să arate ce poate. În condițiile în care jocul echipei a cam scârțâit în debutul sezonului de primăvară, tehnicianul Ceahlăului a decis să schimbe ceva, apelând din nou la serviciile lui Onciu, mutare care s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Cu suceveanul nostru titular la mijlocul terenului, nemțenii au obținut două victorii mari în ultimele două etape, în Giulești, cu Rapidul și pe teren propriu, cu Petrolul, luând o gură mare de oxigen în plină luptă pentru salvarea de la retrogradare. „Nu ai cum să te simți confortabil atunci când nu joci, însă eu nu am disperat, ci am continuat să mă antrenez cu seriozitate pentru a fi pregătit așa cum trebuie atunci când îmi va veni rândul. Mă bucur că revenirea mea printre titulari a fost de bun augur pentru echipă și știu că depinde numai de mine să rămân și pe viitor în primul unsprezece”, a declarat Marius Onciu.






