Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din satul Teșna, comuna Coșna, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că și-a omorât propria mamă.
Victima, susțin anchetatorii, era agresată des de fiul ei, însă de fiecare dată femeia a refuzat să depună plângere la poliție.
Inculpatul, Cristian Bogdan Dan, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Și-a primit fiul în casă după ce acesta a divorțat
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii criminaliști, Cristian Bogdan Dan a divorțat în cursul anului 2010, după ce soția l-a lăsat pe motiv că tânărul căzuse în patima alcoolului și era violent.
Inculpatul s-a mutat în gospodăria mamei sale, în satul Teșna. El locuia la parter, iar mama sa, Mariana Todașcă, la mansardă, împreună cu cele două fiice minore ale ei, în vârstă de 16, respectiv 11 ani.
De la revenirea în casa mamei sale, Cristian Bogdan Dan a continuat să consume cantități mari de băuturi alcoolice și aproape de fiecare dată era agresiv cu mama sa.
Femeia nu a făcut niciodată plângere penală, sperând că fiul său se va schimba.
În vara lui 2011, Mariana Todașcă a ajuns la spital, în urma unei bătăii primite de la fiul ei și, deși polițiștii au întrebat-o dacă depune plângere, femeia a refuzat, motivând că e vorba de fiul ei și nu-l poate da pe mâna legii.
A împins-o pe scări, a trântit-o de podea și a lovit-o cu pumnii și picioarele
Ultima bătaie s-a petrecut în seara zilei de 26 martie a.c.. Tânărul în vârstă de 28 de ani a ajuns acasă și, pe motiv că trebuie să meargă a doua zi dimineață la postul de poliție din comună, i-a cerut mamei sale bani.
Femeia i-a dat 10 lei, însă banii au fost cheltuiți în aceeași seară pe o sticlă cu palincă.
Cristian Bogdan Dan a consumat alcool și, în jurul orei 22:30, a început să-și ia din nou mama la bătaie, întreaga scenă petrecându-se sub privirile îngrozite ale surorilor sale minore.
Tânărul și-a împins mama peste un scaun, iar apoi a îmbrâncit-o pe scări, femeia lovindu-se cu capul de podea. Orbit de furie, explică anchetatorii, s-a năpustit asupra celei care i-a dat viață și a început să o lovească cu pumnii și picioarele.
La rugămințile surorilor sale, Cristian Bogdan Dan s-a oprit să-și mai lovească mama și, pentru câteva minute, a lăsat-o în pace pe femeie. Nu a durat mult și s-a dus în camera Marianei Todașcă, a ridicat-o cu forța din pat și a început să o trântească de podea, lovind-o din nou cu pumnii și picioarele.
Cele două minore au intervenit iar și i-au cerut fratelui lor mai mare să înceteze, după care acesta s-a dus la culcare.
După ce și-au băgat mama în pat, cele două minore s-au dus și ele să se culce, nebănuind că leziunile interne suferite de victimă aveau să-i fie fatale acesteia.
Fiul bea într-o crâșmă, iar mama zăcea moartă în pat
A doua zi dimineață, Cristian Bogdan Dan s-a trezit și, fără să-i pese câtuși de puțin de starea mamei sale, s-a dus la postul de poliție din comună, iar apoi la un bar, unde a consumat din nou băuturi alcoolice.
Între timp, în jurul orei 10:00, pe la locuința Marianei Todașcă a trecut un vecin care a văzut că femeia nu mai mișcă și a sunat la Ambulanță.
Cadrele medicale care au ajuns la fața locului au constatat că victima era decedată încă din cursul nopții.
La necropsie, legiștii au stabilit că Mariana Todașcă a murit din cauza unui edem cerebral, urmare a unui hematom subdural masiv, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral, leziuni care s-au produs prin agresiune.
Cristian Bogdan Dan a recunoscut că și-a îmbrâncit mama, însă a negat că ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele.
El a fost arestat preventiv câteva zile mai târziu de la comiterea faptei, iar acum riscă o pedeapsă cuprinsă între 5 și 15 ani de închisoare.
Cumplit
A refuzat să-și dea fiul pe mâna poliției, iar acesta a omorât-o
