Un comisar de la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a refuzat, la sfârșitul săptămânii trecute, 1.000 de euro, mită care îi fusese oferită pentru a nu-i întocmi dosar penal unui individ ce fusese depistat cu câteva mii de pachete de țigări de contrabandă.
Potrivit unui comunicat de presă, sâmbăta trecută, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au prins în flagrant un bărbat care a încercat să mituiască un polițist de frontieră. Mai precis, în urma denunțului formulat de un ofițer din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, lucrătorii DGA Suceava au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu privire la faptul că Ioan Ivașcu, de 43 de ani, din comuna Moisei – județul Maramureș, i-a promis comisarului Radu Sorin 1.000 de euro, după ce fusese depistat în trafic transportând 3.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
În schimbul banilor, polițistul de frontieră ar fi trebuit să-și încalce atribuțiile de serviciu și să nu îi întocmească dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Chiar dacă a fost refuzat, Ivașcu a insistat în demersul său și, în timp ce se afla în sediul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei pentru continuarea cercetărilor, i-a oferit ofițerului de poliție de frontieră 1.000 de euro pentru a nu fi luate măsuri legale împotriva sa.
Echipa operativă constituită ca urmare a denunțului, formată din procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători ai poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, a organizat flagrantul, constatând săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale. „Cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor și a stabilirii răspunderii penale”, se mai arată în comunicatul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava – Direcția Generală Anticorupție – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.