Schimbare la 180 de grade

A recunoscut și „Cașuba” implicarea în jaful soldat cu moartea valutistului Căjvănean



Dan Platoc, zis „Cașuba” este al doilea individ din grupare care își recunoaște implicarea în jaful din 20 iulie 2009
Dan Platoc, zis „Cașuba” este al doilea individ din grupare care își recunoaște implicarea în jaful din 20 iulie 2009

Surpriză de proporții ieri, în sala de judecată a Tribunalului Suceava, în procesul care-i privește pe indivizii acuzați că l-au jefuit și omorât pe omul de afaceri Cristian Căjvănean. Unul dintre indivizii care timp de mai bine de doi ani au negat cu înverșunare implicarea în această teribilă faptă s-a întors cu 180 de grade și a recunoscut totul. Omul care și-a schimbat radical declarațiile este Dan Platoc, zis „Cașuba”. Pe parcursul câtorva ore, „Cașuba” a oferit declarații amănunțite despre perioada premergătoare atacului, dar și despre ce s-a întâmplat ulterior. El i-a indicat drept capi și organizatori ai întregului film de groază din vara anului 2009 pe Constantin Lungu, de 29 de ani, din Suceava, și pe Alin Novac, de 24 de ani, din Dumbrăveni.
Platoc a precizat că totul s-a petrecut la inițiativa celor doi, iar datele despre Cristian Căjvănean și banii pe care acesta îi avea au venit de la concubina lui Novac, care se împrietenise cu o tânără care lucra la casa de schimb a omului de afaceri ucis acum doi ani.
Mai mult, „Cașuba” a mărturisit că banii obținuți în urma jafului urmau să ajungă nu doar la cele șase persoane aflate acum în arest preventiv, ci și la un al șaptelea individ, un anume Mateiciuc.
„Cașuba” se alătură lui Anton „Legionarul”
„Cașuba” este al doilea individ din grupare care își recunoaște implicarea în jaful din 20 iulie 2009. Primul care a preferat să povestească cu lux de amănunte cum a fost plănuită și dusă la îndeplinirea acțiunea a fost Viorel Gheorghe Anton, zis „Legionarul”, din Adâncata. De altfel, în cazul lui Anton procesul s-a finalizat în prima fază, la Tribunalul Suceava. Judecătorii acestei instanțe l-au condamnat pe „Legionarul” pentru mai multe capete de acuzare. Mai exact, pentru constituirea unui grup infracțional organizat a fost condamnat la șase ani de închisoare, pentru tâlhărie a primit 12 ani, pentru nerespectarea regimului materiilor explozive a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în timp ce pentru contrabandă calificată a primit patru ani de pușcărie. Potrivit legislației din România, Anton va executa pedeapsa cea mai grea, și anume 12 ani de pușcărie.
Pentru ce sunt judecați cei șase indivizi
Pe 20 iulie 2009, Cristian Constantin Căjvănean a strâns banii de la mai multe case de schimb valutar și se îndrepta spre casă. Era una dintre puținele seri în care mergea singur spre domiciliul său. Avea asupra sa echivalentul în lei și valută a 400.000 de lei.
Și-a parcat mașina și mai avea câteva zeci de metri până acasă. Pe o alee ce trece exact prin fața blocului său, doi indivizi necunoscuți l-au atacat, unul dintre agresori lovindu-l de două ori cu un par în cap. I-au luat geanta cu bani și au fugit printre blocuri.
Ulterior, unul dintre cei doi agresori, Gheorghe Anton, zis „Legionarul”, din Adâncata, a mărturisit că proprietarul casei de schimb valutar era filat de aproape două săptămâni, povestind cu lux de amănunte cum au pus la cale întregul jaf și cum se așteptau să scoată nu 400.000 de lei, ci 300.000 de euro. Deși, inițial, se știa că proprietarul casei de schimb valutar a fost găsit, inconștient și plin de sânge, la locul faptei, lucrurile nu au stat deloc așa.
Victima a reușit să se ridice de la pământ și s-a deplasat până la apartamentul său, unde i-a povestit soției ce s-a întâmplat. În momentul în care ambulanța și cadrele medicale au ajuns în zonă, Cristian Căjvănean se afla la domiciliul său și a coborât pe picioarele lui în stradă. La Spitalul Suceava, el a fost operat de urgență, în aceeași noapte, după ce, în urma investigațiilor, medicii au depistat prezența unui cheag de sânge pe creier, produs în urma agresiunii.
Intervenția chirurgicală nu a avut darul să-i salveze viața, deoarece, la scurt timp după înlăturarea hematomului identificat inițial, s-au constatat și alte leziuni pe creier, care continuau să producă hemoragii și care nu puteau fi îndepărtate prin nici o metodă.
Banii au fost împărțiți de cei șase indivizi pe un câmp dintre Ipotești și Bosanci, iar borseta în care se aflau banii a fost arsă.
Cu ocazia anchetei s-a stabilit că din grupare făceau parte șase persoane. În afara lui Viorel Gheorghe Anton, celelalte cinci persoane implicate sunt Iulian Spatariu, din Adâncata, Dan Platoc, zis „Cașuba”, Constantin Lungu, Vasile Crasi și Alin Novac.