În familie

A reclamat că fiul de 15 ani i-a furat bani și bijuterii, în total peste 10.000 de euro

Un bărbat din comuna Frătăuții Noi a reclamat la poliție că fiul său, în vârstă de 15 ani, i-a furat caseta de valori în care avea o sumă importantă de bani și mai multe bijuterii. Presupusul furt a fost sesizat sâmbătă, însă polițiștii au suspiciuni cu privire la sesizare și la valoarea prejudiciului. Asta după ce au constatat că între bărbat, pe de o parte, și soția sa și copiii lor, pe de altă parte, există o stare conflictuală, femeia părăsind de curând domiciliul.
Bărbatul care a reclamat furtul, Valerciu C., în vârstă de 41 de ani, susține că din cutia de valori din casă i s-au sustras 2.000 de euro, 4.500 de lei, bijuterii din aur în valoare de aproximativ 6.800 de euro și trei telefoane mobile, prejudiciul depășind 10.000 de euro. Dintr-o altă cameră, ar fi fost sustrase și două laptop-uri.
Minorul de 15 ani, acuzat de furt, a plecat de la domiciliu, declarând că dorește să locuiască cu mama sa.
„În cauză s-a întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi comis infracțiunea de furt. Partea vătămată nu a putut prezenta documente de proveniență pentru bunurile care susține că i s-au sustras”, a declarat comisarul șef Cristian Papuc, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla