Dosar penal

A pus un minor să-i conducă mașina, pentru că el era beat

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a găsit soluția de a ajunge acasă, cu mașina, rugând un minor în vârstă de 17 ani să se urce la volan.
Din nefericire, pe drum, mașina în care se aflau cei doi a fost trasă pe dreapta de un echipaj de poliție.
Toată povestea, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi. Era în jurul orei 00.30, când pe DJ 175, un echipaj de poliție de la Fundu Moldovei a oprit la Moldova Sulița un autoturism Dacia. La volan, un adolescent în vârstă de 17 ani, George L., iar pe scaunul din dreapta, proprietarul mașinii, bărbatul în vârstă de 48 de ani, Neculaie S., ambii din localitate.
Luat la întrebări, minorul a declarat că a condus autoturismul la cererea bărbatului, întrucât acesta consumase băuturi alcoolice.
De cealaltă parte, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui autoturism unei persoane fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice”, susțin reprezentanții poliției județene.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal