A pus la pământ 11 metri de gard și s-a oprit în peretele unei case, după un moment de neatenție la volan

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a suferit mai multe contuzii în urma unui accident în care a fost implicat pe DN 17, pe raza satului Prisaca Dornei comuna Vama. După cum am mai arătat, pe scurt, în Monitorul de Suceava, luni, în jurul orei 10.30, un autoturism scăpat de sub control a ieșit în decor, a trecut printr-un gard și s-a izbit în peretele unei case.
Pompierii miliari deplasați la fața locului au constatat că în accident a fost implicat doar șoferul, care nu era încarcerat, dar avea leziuni.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că un șofer în vârstă de 70 de ani, din comuna Frumosu, în timp ce conducea autoturismul marca Ford, din direcția Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, pe fondul altor preocupări la volan, a pierdut controlul asupra mașinii, care a pătruns pe sensul opus de deplasare. De pe sens opus, mașina a intrat în coliziune cu un gard, pe care l-a distrus pe o lungime de 11 metri, după care s-a oprit în peretele unei case.
O ambulanță l-a preluat de la locul accidentului pe șoferul în vârstă de 70 de ani, care a fost transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a rămas internet, sub supraveghere, policontuzionat prin accident rutier.

A pus la pământ 11 metri de gard și s-a oprit în peretele unei case, după un moment de neatenție la volan
A pus la pământ 11 metri de gard și s-a oprit în peretele unei case, după un moment de neatenție la volan

Recomandări

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent