PARIURI

A pus 200.000 de lire sterline pe victoria Angliei în finala Cupei Mondiale



Un arab în vârstă de aproximativ 40 de ani a pariat 200.000 de lire sterline pe o victorie a Angliei în finala Cupei Mondiale, ce i-ar aduce un câștig de 1,2 milioane de lire sterline, informează The Sun. Potrivit sursei citate, bărbatul respectiv a depus suma de 200.000 de lire sterline la o agenție William Hill din Park Lane (Londra). Cu două zile înainte de CM, bărbatul a adus la agenție 50.000 de lire sterline în bancnote de 50 de lire sterline, iar angajaților agenției, inclusiv managerului Christine Haswell și directorului Rupert Adams, le-a trebuit 30 de minute ca să numere banii. În ziua următoare, bărbatul a mai adus la agenție 100.000 de lire sterline, iar a treia zi a revenit cu încă 50.000 de lire sterline. The Sun susține că este posibil ca bărbatul, care ar putea fi din Dubai, să fi pariat încă o dată înaintea meciului dintre Anglia și Portugalia, programat, sâmbătă, în sferturile de finală ale CM. „Ne-au sărit ochii din orbite când a deschis prima valiză. Când a revenit a doua zi, cu 100.000 de lire sterline, ne-a trebuit mai mult de o oră ca să numărăm banii”, a declarat un purtător de cuvânt al William Hill.



Recomandări

S-a ales praful de dosarul unei explozii în stil mafiot, la un bloc din Suceava, pusă la cale de un italian gelos și soldată cu un decedat