Animalic

A primit interdicție de a se apropia de soție, dar a încercat să o violeze după ce a și lovit-o

A primit interdicție de a se apropia de soție, dar a încercat să o violeze după ce a și lovit-o
A primit interdicție de a se apropia de soție, dar a încercat să o violeze după ce a și lovit-o

Un bărbat din Ilișești a crezut că poate face ce-i trece prin cap fără să suporte consecințe, dar în final s-a înșelat amarnic și a sfârșit prin a ajunge într-o celulă a Poliției Suceava. Totul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă, când o femeie a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor după ce soțul a bătut-o. Polițiștii care au venit la locuința soților au constatat că reclamația se confirmă, motiv pentru care au dispus o serie de măsuri de protecție pentru o perioadă de 5 zile, mai exact până pe 26 ianuarie.
În acest interval, bărbat avea obligația să părăsească temporar locuința comună din satul Ilișești și să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de soția sa. Aceste obligații i-au fost aduse la cunoștință atât scris, cât și verbal. Liniștea a durat doar câteva ore. În aceeași zi, de 21 ianuarie, femeia a apelat din nou la polițiști după o vizită a soțului. În jurul orei 21.00, bărbatul a venit la locuința unde nu avea dreptul să intre pentru cinci zile. După ce a amenințat-o cu moartea pe partenera sa de viață a intrat în casă, a lovit-o cu pumnul și a scos-o afară trăgând-o de păr. Afară a încercat să o și violeze, asta în condițiile în care femeia s-a opus din toate puterile. În aceeași seară bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă. Un judecător de drepturi și libertăți a decis emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă la infracțiunea de viol.
Un caz asemănător a avut loc în aceeași zi de sâmbătă, 21 ianuarie, și la Iaslovăț. O femeie a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor după ce soțul ei a amenințat-o cu moartea și cu acte de violență. Totul a plecat de la o dispută legată de locuința unde își duc viața cei doi și care a degenerat rapid. Pe numele soțului a fost emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 5 zile, timp în care acesta nu are voie să se apropie de casă și nici de soție.

Recomandări

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor