Baza sportivă „Gârla Morii” din lunca Sucevei a găzduit în această săptămână meciurile rundei a IV-a din Campionatul județean de minifotbal pentru old boys „Ambro”. A fost o etapă cu goluri multe, în care favoritele nu au făcut nici o concesie adversarilor, impunându-se fără emoții. Astfel, în primul joc al etapei, Apropo Cafe a dispus cu categoricul scor de 9-1 de Artra, o formație care n-a fost în meci decât în prima repriză. Pentru Apropo Cafe au marcat Fodorea (4), Cristurean (2), Brăiescu, Beudean și Filip, în vreme de golul de onoare al învinșilor a fost reușit de Petracovici. Calculele hârtiei au fost respectate și în confruntarea dintre Ambro-Pit Stop și Brădet. Fotbaliștii manageriați de Costel Buta și Cornel Cosmaciuc s-au impus la final cu scorul de 3-1, grație reușitelor semnate de Gavriliuc (2) și Irimiciuc. Satisfacția celor de la Brădet este că au înscris cel mai frumos gol al meciului prin Vasiliu, cu un șut bombă în vinclul porții apărate de Băițan. Creditată de mulți cu prima șansă la cucerirea trofeului, Revine a tranșat fără probleme întâlnirea cu Zimbrii Albi „păstoriți” de doctorul Constantin Curcă, scor 7-0, prin golurile marcate de foștii fotbaliști ai Forestei Grosu (2), D. Ene (2) și Siminiceanu (2) și de antrenorul-jucător Ilie Trandafir. În cel mai echilibrat joc al etapei, Friends a remizat, scor 2-2 cu Florconstruct. Spânu și Toma au dus scorul la 2-0 pentru echipa prietenilor, însă Florconstruct, cu Radu Cașuba și Vasile Florea în bună dispoziție de joc au revenit spectaculos pe final, cucerind primul punct stagional ca urmare a golurilor izbutite de Romi Rizac și Victor Gălușcă. Cele mai multe goluri, 13, s-au marcat în duelul dintre Luceafărul și Adistal, adjudecat de prima formație, cu scorul de 9-4. Victoria „luceferilor” a fost adusă de Ianoș (5), M. Zubjinschi (3) și Sburlea, pentru Adistal punctând Atitienei, Sopon, Iriciuc și Cioată. O impresie deosebită, reliefată din plin în rezultatele înregistrate până acum, a lăsat formația Paulcor Volovăț, condusă de duo-ul Dan Cornea – Liviu Manoliu. În ultima rundă, Paulcor n-a avut deloc un meci ușor cu Omniasig, dar a reușit în final să cucerească toate cele trei puncte puse în joc grație reușitelor semnate de Vlădean (2) și Manolache. Pentru Omniasig au punctat Pintilie și Axinte. Într-un alt meci al etapei, Netcom a trecut la pas de Pasion-Orange cu scorul de 8-1. Au marcat Ciocan (3), Papanicolau (3), Șuleapă și Gagiu, respectiv Vacariu. Un joc dezechilibrat a fost și cel dintre Interconti și Stejarul Cajvana, încheiat cu scorul de 9-1. Cel mai bun om al celor de la Interconti a fost Mișu Ududec, autor a cinci goluri, care a fost secondat de Crăciun și Nacu, ambii cu câte două reușite. Golul de onoare al „stejarilor” a fost semnat de Ion Prichici.
Într-un meci restant din etapa a II-a, Revine a învins cu scorul de 9-2 pe Florconstruct. Au punctat Firici (3), Ov. Ciobanu (2), D. Ene (2), Trandafir și Siminiceanu, respectiv Rizac și Florea.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a IV-a:
Artra – Apropo Cafe 1-9
Brădet – Ambro-Pit Stop 1-3
Revine – Zimbrii Albi 7-0
Florconstruct – Friends 2-2
Luceafărul – Adistal 9-4
Omniasig – Paulcor Volovăț 2-3
Pasion-Orange – Netcom 1-8
Interconti – Stejarul Cajvana 9-1
Clasament
1. Revine 4 4 0 0 34-4 12
2. Ambro-Pit Stop 4 4 0 0 14-5 12
3. Apropo Cafe 4 3 0 1 20-8 9
4. Paulcor Volovăț 3 3 0 0 13-3 9
5. Interconti 3 2 1 0 16-2 7
6. Netcom 4 2 1 1 13-5 7
7. Luceafărul 3 2 0 1 13-10 6
8. Adistal 4 2 0 2 15-19 6
9. Stejarul Cajvana 3 2 0 1 10-14 6
10. Friends 4 1 1 2 7-13 4
11. Omniasig 4 1 0 3 8-15 3
12. Zimbrii Albi 4 1 0 3 8-17 3
13. Pasion-Orange 4 1 0 3 5-21 3
14. Florconstruct 4 0 1 3 4-17 1
15. Brădet 4 0 0 4 7-17 0
16. Artra 4 0 0 4 7-24 0
Iată cum se prezintă programul etapei a V-a, care se va disputa în cursul săptămânii viitoare:
Marți, ora 17.00: Apropo Cafe – Brădet
Marți, ora 18.00: Zimbrii Albi – Artra
Miercuri, ora 17.00: Adistal – Interconti
Miercuri, ora 18.00: Netcom – Revine
Miercuri, ora 19.00: Paulcor Volovăț – Florconstruct
Joi, ora 17.00: Friends – Pasion-Orange
Joi, ora 18.00: Ambro-Pit Stop – Luceafărul
Joi, ora 19.00: Stejarul Cajvana – Omniasig
La începutul săptămânii viitoare, luni seară, de la ora 19.30, se va disputa meciul restant din etapa a III-a dintre formațiile Stejarul Cajvana și Luceafărul.