Căutată cu ajutorul poliției

A plecat spre școală și nu s-a mai întors acasă



Familia Isaurei Buchilă a cerut ajutorul poliției
Familia Isaurei Buchilă a cerut ajutorul poliției

O minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Fălticeni, este căutată de familie cu ajutorul poliției, după ce adolescenta a dispărut fără urmă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, respectiva se numește Isaura Buchilă, iar în data de miercuri, 11 februarie, a plecat de la domiciliu spre școală și nu a mai revenit.
Adolescenta are în jur de un metru și 60 de centimetri, constituție atletică, păr negru, ondulat, lung până la umeri, față ovală, ten deschis, ochi căprui.
„În momentul plecării de la domiciliu era îmbrăcată cu o geacă de fâș de culoare neagră și pantaloni blue-jeans de aceeași culoare, pe cap purta o pamblică din material plastic de culoare roșie, era încălțată cu cizme până la genunchi de culoare maro și avea asupra sa o poșetă din imitație din piele de culoare gri”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.
Orice persoană care poate da informații despre acest caz este rugată să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.



Recomandări

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc