A plecat la Ceruri poetul și prozatorul câmpulungean Tucu Moroșanu

Poetul și prozatorul câmpulungean Tucu Moroșanu a plecat la Ceruri la vârsta de 68 de ani.Tucu Moroșanu a părăsit această lume sâmbătă, 17 septembrie 2022. Colegii de breaslă spun că plecarea în veșnicie a poetului Tucu Moroșanu „este o pierdere pentru literatura română”.
Poetul s-a născut pe 12 aprilie 1954, în Câmpulung Moldovenesc, și a debutat în anul 2000 cu volumul de poezii Drumuri de rouă. În anul 2003 îi apare placheta Exilat în toamnă. Au urmat volumele: Iarna în bucătăria de vară, versuri, 2008; Când zâmbeau a râde sfinții, proză, 2009; Fiare vechi și-nmiresmate, versuri, 2009; Talismanul însingurării, versuri, 2010; Magie catapultată peste ape, versuri, traducere în limba engleză de Olimpia Iacob, 2010; Viața de noapte în cimitirul eroilor, versuri, 2011; Lapidat de cuvinte, versuri, 2013; În legea lor, proză, 2015; Zăpezi prohibite, versuri, 2015; Cu moartea în hang de alăute, versuri, 2017; Guzganii de apă, roman, 2018, Amoruri second hand și bahice efluvii (PreText, Câmpulung Moldovenesc, 2021).
Aceste date au fost publicate pe https://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/. Tot aici, poetul Lucian Alecsa aprecia: „Originalitatea scrierilor sale este incontestabilă, portativul liric pe care și-a așezat sentimentele, gândurile și emoțiile este într-o cheie pur personală, cu reflexe venite din adâncul propriului lui suflet, nicidecum pigulite din lecturi. Chiar și atunci când se vrea impersonal, versurile sale lasă în urma lor dâre de trăiri personale, generând un spectacol «în doi» de-o vioiciune aparte”.
„Am rămas mai săraci cu un Prieten!”
La aflarea veștii că Tucu Moroșanu nu mai este printre noi, poeta Mihaela Grădinariu a postat acest mesaj: „Am rămas mai săraci cu un Prieten! Încă nu ne-am dezmeticit bine din vestea asta… Tucu Moroșanu era omul care avea darul rar de a se bucura de ceilalți! El însuși bucurie, el însuși izvor de vorbe tihnite, izvor de tăceri cu tâlc… Împărățea, alăturea de doamna Steluța, peste un tărâm mirific. Baltă cu pești fabuloși, și lupta cu vidra nesătulă. Codrul brăzdat de cărări în lung și-n lat. Chilie ca de sihastru, de unde ieșea iuțarnic spre a săgeta vulpea cea lăcomoasă. Paseri măiestre, motani leneviți a ploaie. Ceața prietenoasă. Cărți peste cărți, icoane și ștergare. Și liniștea înstăpânită.
Liniștea atât de necesară scrisului… Și bucurie nesfârșită îmi era când auzeam la un telefon că, iată, a mai gătat un volum… Și-l așteptam, așa cum aștepți, primăvara, să-ți bată un copac înflorit în fereastră…
Și așa-l voi ține minte mereu pe Tucu Moroșanu, ca pe un pom cu de toate: și flori, și frunze, și rod bogat, de leac, și rădăcini adânci, și ramuri înspre Cer!
Drum lin în Lumina cea neapusă, dragul nostru Prieten!”.
Scriitorul Ioan Țicalo scria anul trecut despre poetul Tucu Moroșanu: „Poetul și-a păstrat inocența, aflându-se departe de viciile și dezordinea morală a semenilor. Satisfacția lui e versul construit cu migală, care, la rândul său, îl poartă către zările albastre ale (auto) cunoașterii ori îl așază în preajma mirificului «Lac de argint», susurul nestingherit al apei vălurite ducându-l, mai degrabă, în starea de vis poetic”.