Președintele Poloniei, Lech Kaczyński, și soția acestuia, Maria, au fost plânși pe ultimul drum și de zeci de suceveni care au mers la Cracovia special pentru a asista la funeralii. Puțini știu însă că printre preoții care au oficiat slujba de înmormântare de duminică se numără și un sucevean. Se numește Stanisław Kucharek și slujește de aproape doi ani în Biserica „Sf. Maria” din centrul Cracoviei.
Pe Stanisław Kucharek cărările vieții l-au purtat în mai multe țări din Estul Europei. A avut privilegiul să fie alături de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o la București, în 1999, iar acum a fost singurul preot din România care a participat alături de importanți episcopi și cardinali la ceremoniile de înmormântare oficiate la Cracovia pentru cuplul prezidențial polonez.
„A fost o slujbă cu o încărcătură aparte. O durere foarte mare pentru întreg poporul polonez, și pe care am trăit-o și noi. A fost un moment greu de explicat în cuvinte”, a mărturisit preotul Stanisław Kucharek.
Pentru că în Bazilica „Sf. Maria” din Cracovia spațiul este limitat, slujba de înmormântare a fost susținută de un număr mai mic de preoți decât s-ar fi dorit. Au fost 55 de episcopi și șase cardinali, printre aceștia numărându-se și Stanisław Kucharek. Acesta a oficiat slujba în biserică și apoi s-a deplasat împreună cu tot cortegiul funerar către Castelul Wawel, din centrul istoric al Cracoviei, acolo unde Lech și Maria Kaczyński își vor dormi somnul de veci.
Pentru preotul originar din Poiana Micului, înmormântarea soților Kaczyński a fost doar începutul unui lung șir de momente triste.
„Săptămâna aceasta vor fi alte trei înmormântări, a unui senator, a unui general și a unui vice-ministru. Fiecare înmormântare va avea ceva special, va aduce un nou val de tristețe pentru oamenii acestui oraș. Sunt momente extrem de dificile pe care nimeni nu le dorește”, a explicat Stanisław Kucharek.
Stanisław Kucharek, doctorand al Universității Pontificale „Ioan Paul al II-lea”
Stanisław Kucharek a arătat că nu este pentru prima oară când slujește în fața unei mulțimi impresionante de oameni, așa cum s-a întâmplat duminică la Cracovia. „Am avut onoarea să oficiez și alături de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei de la București. Atunci a fost o altfel de slujbă, în care tristețea nu a avut loc”, a povestit preotul originar din Poiana Micului.
Până să ajungă la Cracovia, acolo unde urmează doctoratul la Universitatea Pontificală „Ioan Paul al II-lea”, cariera lui Stanisław Kucharek a cuprins mai multe etape.
După cursurile generale, a urmat cursurile Seminarului din Iași, apoi a plecat la Lublin, în Polonia, unde a absolvit cursurile de teologie. La scurt timp după sfințirea ca preot a lucrat în Republica Moldova timp de 11 ani, cea mai mare parte în Chișinău, șapte ani. O scurtă perioadă și-a petrecut-o din nou în țară, iar din toamna lui 2008 a plecat la Cracovia. În paralel cu cursurile pe care le urmează la Universitatea Pontificală „Ioan Paul al II-lea”, preotul Stanisław Kucharek slujește și la Bazilica „Sf. Maria”, loc de pelerinaj pentru catolici, dar și obiectiv turistic important vechi de 790 de ani.
Tragedia care a umplut Polonia de lacrimi
Polonia este în doliu după ce o bună parte din conducerea țării a murit sâmbătă, 10 aprilie, în apropierea orașului rus Smolensk. Avionul, la bordul căruia se aflau 95 de persoane, s-a prăbușit după câteva tentative de aterizare eșuate, iar ancheta pentru elucidarea cauzelor accidentului este în curs de derulare. În urma acestei tragedii și-au pierdut viața inclusiv președintele Poloniei și soția acestuia. Delegația oficială se deplasa spre Katyn, pentru a comemora 70 de ani de la uciderea unui număr de 22.000 de polonezi de către serviciile secrete din fosta URSS.



