Bărbatul din Bucșoaia – Frasin care și-a ucis un consătean după o beție la crâșma din sat a fost trimis, la finele săptămânii trecute, în judecată, urmând a ajunge în boxa acuzaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Din rechizitoriul întocmit de procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că victima a plătit cu viața pentru că i-a dat un pumn agresorului.
În seara omorului, pe 6 septembrie 2009, autorul, Petrea Gabriel Venin, în vârstă de 29 de ani, cunoscut cu antecedente penale, s-a dus la un bar din sat, unde a consumat o cantitate însemnată de alcool. La un moment dat, în local a intrat și Dorin Gabriel Achiței, în vârstă de 36 de ani, și el localnic, însoțit de doi consăteni, care sunt martori în dosar. Toți trei s-au așezat la masă cu Venin, fiecare consumând băuturi alcoolice.
Incidentul care a dus la tragedie avea să se producă la aproximativ o oră și jumătate de la întâlnirea celor patru. Din rechizitoriul întocmit de procurorul de caz rezultă că după o discuție contradictorie banală, Achiței i-a aplicat un pumn în zona feței lui Venin, moment în care acesta, turbat de furie, s-a ridicat de la masă, l-a apucat pe bărbat de gât și l-a scos afară din local, pentru a-l pedepsi pentru gestul său. Aici, l-a lovit cu pumnii și picioarele, trântindu-l la pământ, după care l-a strâns de gât cu mâinile. Totul s-a întâmplat în câteva secunde, intervenția celor doi martori fiind prea târzie.
Dorin Gabriel Achiței a murit la scurt timp de la agresiune, cauza decesului fiind insuficiența cardio-respiratorie, indusă prin asfixiere mecanică.
Legitima apărare ori circumstanțele atenuante, excluse de procuror
Inculpatul din dosar, reținut, la scurt timp după comiterea faptei, de către poliție, nu recunoaște acuzațiile anchetatorilor, susținând că a avut doar un conflict cu victima, dar nu a agresat-o fizic. Această posibilitate nu este bazată încă pe nici un argument, toate probele din dosar incriminându-l pe Petrea Venin.
Și varianta unei legitime apărări este exclusă de procurorul de caz, care arată că „simpla împrejurare că o persoană lovește pe alta cu pumnul în zona feței nu este de natură a o determina pe aceasta din urmă să exercite acte de violență de intensitate ridicată și de asemenea nu este de natură a-i crea o puternică tulburare sau emoție ori să-i atingă grav demnitatea”, concluzia fiind că în acest caz nu se poate vorbi nici de legitimă apărare și nici de circumstanțe atenuante.
Pentru fapta sa, învinuitul riscă până la 25 de ani de închisoare.