Echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava se menține în lupta pentru un loc ce duce la turneul semifinal, după ce s-a impus duminică, pe teren propriu în fața celor de la LPS Botoșani, scor 24 – 22. Sportivii pregătiți de antrenorul Petru Brândușe au început destul de prost acest meci, ratările costându-i pe tabela de marcaj, unde oaspeții au condus timp de 20 de minute. Pe final de repriză, sucevenii și-au revenit și au intrat la vestiare cu un avantaj minim, scor 12 – 11. Contrar jocului din prima parte, în debutul reprizei secunde, LPS Suceava nu a mai ratat așa mult s-a închis mai bine în apărare și s-a distanțat la patru și mai apoi cinci goluri. Pe finalul jocului, oaspeții au reușit să recupereze din diferență, dar gazdele au terminat meciul cu un avantaj de două goluri, scor 24 – 22. Pentru acest meci, din lotul sucevenilor au lipsit doi jucători importanți, Iriciuc, cel care stă de mai multe etape după ce a suferit o fractură de falangă și Alin Pricop, suspect de hernie inghinală.
„Echipa s-a mișcat destul de bine, mai ales în apărare, dar din nou ratările la finalizare ne-au dat bătăi de cap, în fața unei echipe solide, ce ne-a surprins față de meciul din tur. Am avut o primă repriză slabă, dar ne-am revenit în cea de-a doua parte și cred că dacă nu ratam așa de mult, diferența finală era mult mai mare. Ne luptăm în continuare pentru un loc la turneul semifinal, poziție față de care suntem la patru puncte în spate, dar mai avem două meciuri din retur și cele două turnee de sală unde putem să recuperăm diferența”, a declarat antrenorul Petru Brândușe.
Clasamentul seriei A din Campionatul Național pentru juniori I
1. Știința Bacău 10 10 0 0 397 – 262 20
2. LPS Vaslui 9 6 0 3 299 – 266 12
3. Școala Nr.3 Adjud 9 5 0 4 291 – 278 10
4. CSȘ Bacău 9 5 0 4 294 – 283 10
5. LPS Suceava 10 4 0 6 261 – 297 8
6. LPS Botoșani 9 2 1 6 225 – 283 5
7. LPS Iași 10 0 1 9 251 – 349 1