Grupul Zări este al patrulea concurent din seria celor 12 înscriși la Folklung și va urca în această seară, începând cu ora 21:00, pe scena amenajată la Pub Boem „La Fierărie” din municipiul Suceava, iar mâine seară va susține un nou concert, tot în cadrul concursului de folk, la Pizzeria „La Bomba” din Gura Humorului, cele două locații fiind de altfel și organizatorii acestui inedit festival.
Ioana Pânzariu și Leonard Lutia, doi tineri din Botoșani, premiați la multe festivaluri de folk din țară, au format acum două luni grupul Zări.
În cele două luni de la înființare, cei doi membri de la Zări au reușit să-și treacă în palmares deja și primul premiu luat împreună la singurul concurs la care au participat până în prezent ca trupă, „Chitara Dunării” – Călărași 2010, unde au câștigat „Premiul Special”.
„Ioana studiază pianul de 12 ani și, mai recent, percuția și chitara. Se pregătește pentru admiterea la Universitatea Națională de Muzică București, secțiunea muzică instrumentală-percuție. Are multe premii, atât în muzica clasică, cât și în muzica folk. Leo e pasionat de muzică și de desen și vrea să meargă la facultatea de medicină veterinară”, e o scurtă prezentare a celor doi tineri din grupul Zări, trimisă de organizatorii festivalului „Folklung”.
Ioana Pânzariu și Leonard Lutia vor fi susținuți în cele două seri de concurs de folkistul Bogdan Dumitraș, membru al grupului „Pasiuni pe corzi”.
Prețul unui bilet de intrare este de 5 lei, bani care merg la fondul de premiere al festivalului.
Ascultă și vezi Folkulung pe www.monitorulsv.ro
Vinerea trecută, la Pub Fierărie, ca în fiecare seară Folklung, s-a cântat folk până târziu în noapte.
Gazda fiecărei seri din cele 24 programate în cadrul festivalului, Adrian Beznă, cel de-al treilea concurent de la Folklung, Claudia Ciobanu, precum și invitații Ioan Onișor și Ionuț Mangu au „rupt” chitările pentru zecile de spectatori prezenți, care, la schimb, i-au recompensat cu aplauze și, de multe ori, au cântat la unison cu artiștii de pe scenă.
Seria concertelor Folklung a fost deschisă acum trei săptămâni de Viorel Ghoerghiu, din Piatra Neamț. A venit rândul apoi celui de-al doilea concurent, Cristina Andrieș, iar săptămâna trecută pe scenă a urcat Claudia Ciobanu.
Înregistrările video de la serile Folklung, de la Pub „La Fierărie”, pot fi urmărite pe site-ul www.monitorulsv.ro.