PNL

A patra putere a statului de drept



Recenta poziționare a d-lui Traian Băsescu, Președintele României, față de presă/media, ridică mai multe semne de întrebare, întrucât este greu de înțeles care sunt motivele de fond ce l-au determinat pe domnia sa să atace presa „în bloc”. Sintetizând opiniile exprimate în presa centrală și locală din ultimele zile, inclusiv presa/media considerată prietenoasă față de instituția prezidențială, constatăm că marea majoritate a presei a criticat destul de dur poziția adoptată de către d-l Traian Băsescu. Inclusiv societatea civilă, diverse asociații profesionale, ONG-uri și fundații de mai toate tipurile, s-au pronunțat prin liderii lor oficiali față de atitudinea adoptată de d-l Traian Băsescu; de exemplu, Asociația Jurnaliștilor din România, Clubul Român de Presă, Centrul pentru Jurnalism Independent etc. s-au pronunțat explicit împotriva acuzațiilor generale formulate de către Președintele României.
Aparent, atacul explicit față de presă/media promovat de d-l Băsescu a fost determinat de un articol apărut în Jurnalul Național sub semnătura redactorului Andrei Bădin; în articol se reiterează o serie de acuzații vehiculate în presă în ultimul deceniu cu privire la unele credite și afaceri derulate de familia Băsescu. În realitate, se pare că gestul d-lui Traian Băsescu a fost determinat de cauze cu mult mai profunde decât eventuale afaceri vehiculate de presă sau necesitatea de a-și proteja „copilul timid”, adică pe d-ra Elena Băsescu. Între diverse cauze avansate de către liderii de opinie din presă/media, înclin să cred că pe primul loc se află scăderea în sondaje cu 15% a d-lui Traian Băsescu! Altfel spus, așa cum declara d-l Horia Mihalcescu, specialist în comunicare, a fost vorba de un atac premeditat la adresa presei în încercarea d-lui Traian Băsescu de a iniția „o campanie de imagine pentru acest an electoral”; de regulă, d-l Băsescu a știut să inițieze și să exploateze zeci de scandaluri mediatice începând de prin 1992 și până în prezent. În mod oarecum similar a procedat prin ’97- ’98 (când era membru în guvernul CDR), apoi în anul 2000 , când s-a „sacrificat” pentru a candida la Primăria Capitalei; inclusiv în 2004, pentru ambele candidaturi la care a luat parte d-l Traian Băsescu a recurs la aceeași structură a strategiei construite: un scandal mediatic cu un impact cât mai mare, pentru ca prin intermediul acestui vector să reușească o manipulare mediatică a opiniei publice. „Tot ce a spus Băsescu în această seară, a sintetizat ziaristul Cristian Tudor Popescu, reprezintă o serie de exprimări foarte bine gândite din punctul de vedere al manipulării mediatice”. Este adevărat însă că anterior, fie în 2000, fie în 2004, d-l Traian Băsescu a beneficiat și de o susținere a unui segment important din presa/media românescă. Dar în cazul de față? Ce perspective pot fi creionate cu privire la viitorul politic al d-lui Traian Băsescu și al PD-L? A rămas realmente presa singurul adversar al d-lui Traian Băsescu? Apreciez că prin lansarea on-line a unor acuzații despre trusturile de presă care vor să preia controlul asupra unor instituții politice, deci asupra unor instituții ale statului, d-l Traian Băsescu instituie un tip de precedent destul de periculos; sintagma de „dictatura presei”, la care a recurs domnia sa, are un conținut clar, ușor deductibil pentru oricine se uită la TV. Nu putem însă cuantifica precis care anume vor fi efectele strategiei lansate de către d-l Traian Băsescu întrucât reacțiile unor grupuri sociale mari sunt extrem de imprevizibile. În plus, apreciez că nu presa ci alte forțe politice sunt adversarii oficiali ai d-lui Traian Băsescu, anume „cei 322”, partide precum PSD sau PNL etc.; însă cel mai redutabil adversar al domniei sale rămâne însuși Traian Băsescu!
În sfârșit, alături de scăderea cu 15% în sondaje a d-lui Traian Băsescu, apreciez că un alt motiv de fond explică poziția domniei sale față de presă, anume necesitatea imperioasă de a „tracta” PD-L-ul înspre un scor cât mai onorabil la alegerile din iunie a.c. Ne amintim că în toamna anului trecut, pentru a dispune de un „context oficial” în care să promoveze PD-L, d-l Traian Băsescu a „suprapus” în mod întâmplător un referendum peste data alegerilor euro-parlamentare. Actualmente, domnia sa a resimțit nevoia imperioasă de a-și construi un alt „context oficial” prin care să „consolideze echidistanța” Președintelui României față de toate forțele politice! Numai că, în cazul de față, d-l Traian Băsescu și consilierii domniei sale uită „amănuntul” că un război cu presa/media nu a fost niciodată câștigat de către un om politic. Iar omisiunea invocată îl poate „conduce” pe d-l Traian Băsescu și mai mult pe trendul descendent înregistrat în sondaje! Aceasta pentru că în structura delicată a mecanismului democratic din orice țară a lumii, cele „patru” puteri ale statului de drept sunt și trebuie să rămână relativ echilibrate una față de cealaltă. Iar astăzi presa/media din România constituie în mod indiscutabil „a patra putere a statului de drept”!



Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști
Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei
Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora
Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora