În urma materialului „Are nevoie de 825 de lei, pentru schimbare de cristalin la un ochi”, publicat în Cotidianul „Monitorul de Suceava”, Denisa, fetița în vârstă de 2 ani și 7 luni, va fi operată, în această săptămână, la Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași – secția Oftalmologie Compartiment Copii.
Agenția Imobiliară OVI Suceava a donat întreaga sumă de bani necesară pentru schimbarea de cristalin. Casa de Asigurări de Sănătate Suceava contribuie cu 275 de lei din această sumă.
Denisa Varga are domiciliul în comuna Păltinoasa, dar a fost preluată la trei săptămâni după naștere de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și dată în plasament asistentului maternal profesionist Lia Hlobă, din municipiul Suceava.
„Suntem foarte legați de Denisa și vrem să o ajutăm să vadă. La un ochișor are cataractă congenitală, iar la celălalt trebuie să îi schimbăm cristalinul. Chiar după ce am luat-o în plasament, ne-am dat seama că are ceva probleme de sănătate”, ne-a povestit Lia Hlobă, care, de-a lungul timpului, a avut mai mulți copii în plasament, unii revenind în familiile naturale. În urma investigațiilor medicale, Denisa a fost diagnosticată cu cataractă congenitală la un ochi, tetrapareză spastică, epilepsie, retard psihomotor gradul I.
Asistentul maternal Lia Hlobă ne-a spus că în luna noiembrie are programare cu fetița la Băile Felix, pentru mai multe ședințe de kinetoterapie. „Dr. Adriana Istocescu, specialist în psihiatrie pediatrică, m-a ajutat să obțină un bilet gratuit de 18 zile, la Băile Felix, Denisa fiind în evidențele doamnei doctor de mică. Nu știm ce vom face cu cataracta congenitală de la celălalt ochi. Vom vedea ce ne vor recomanda medicii de la Iași. Oricum, vom face tot ce ne stă în putință să o facem bine pe Denisa”, a mai completat Lia Hlobă.