Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care lucra pe un compactor la amenajarea căii de acces spre viitorul cartier Europa de pe dealul Tătărași din municipiul Suceava, a sfârșit tragic după ce s-a răsturnat și a fost prins sub utilajul de nouă tone. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 16.00, bărbatul decedat, G. I., domiciliat în comuna Verești, fiind angajat al unei firme ai cărei muncitori lucrează în zonă la amenajarea căii de acces.
Din primele informații ale anchetatorilor, colegii săi au descărcat o mașină de balast și au plecat într-un alt punct al șantierului, în timp ce bărbatul în vârstă de 51 de ani a rămas în zonă pentru a compacta calea de acces. Din motive deocamdată neclare, utilajul s-a răsturnat, muncitorul fiind prins în interior și strivit sub greutatea de nouă tone. Echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a intervenit doar pentru a scoate cadavrul de sub utilaj.
La fața locului au ajuns criminaliști ai poliției, care au demarat o anchetă. Cauzele accidentului urmează să fie lămurite de specialiști de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Aceștia vor efectua cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.