A murit strivit sub căruța cu lemne pe care o conducea



Un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit strivit sub căruța încărcată cu lemne pe care o conducea. Nefericitul accident s-a petrecut joi, în jurul orei 14.30, pe DJ 209A, în comuna Slatina.
Conform anchetei poliției, bărbatul, Gheorghe P., domiciliat în Mălini, conducea un atelaj hipo încărcat cu material lemnos. El stătea în picioare, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut, fiind călcat de roțile căruței.
Bărbatul de 40 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, unde, în jurul orei 19.30, a decedat.