Moment dificil

A murit Stanislava Iachimovschi, președintele de onoare al Uniunii Polonezilor din România

Stanislava Iachimovschi
Stanislava Iachimovschi

Unul dintre cei mai apreciați oameni din sânul comunității polonezilor din Suceava a murit ieri la vârsta de 74 de ani. Stanislava Iachimovschi era președinte de onoare al Uniunii Polonezilor din România și președinte al Asociației Polonezilor din Suceava. Ultimii 26 de ani și i-a dedicat în mare parte uniunii pe care a reactivat-o în 1990 împreună cu un grup de inițiativă din această comunitate.
S-a născut în anul 1941, în Cernăuți, într-o familie poloneză care s-a refugiat în România, în anul 1944, din fața trupelor sovietice. Timp de șase săptămâni (martie-aprilie 1944) familia a călătorit într-un vagon de marfă atașat la garnituri militare cu opriri la Codlea, Arad, Deva și Salonta, unde a rămas până în 1960, când familia s-a mutat la Suceava.
La Salontaa urmat școala primară și a absolvit Liceul „Arany Janos”. După susținerea examenului de bacalaureat la Oradea, a intrat la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș – Boliay”, pe care a absolvit-o în anul 1964. Între timp, părinții s-au mutat la Suceava și aici a luat repartiție guvernamentală. Între anii 1964-1996 a predat limba și literatura română la mai multe licee din oraș.
Împreună cu soțul său a făcut parte din grupul de inițiativă care a reactivat, în anul 1990, Asociația Polonezilor din Suceava, după o întrerupere de 50 de ani, asociație care a preluat și continuă tradițiile Asociației Polone de Ajutor Frățesc și de Lectură întemeiate în anul 1903.
A început să lucreze în redacția publicației bilingve „Polonus”, apărută la București și mutată ulterior la Suceava, iar în ultimii 18 ani a fost redactor-șef al publicației.
Timp de 16 ani a fost coorganizatoare a simpozionului științific internațional din cadrul Zilelor Culturii Polone. Simpozionul are ca temă relațiile polono-române și se desfășoară sub deviza „Mai aproape unii de alții!”.
Stanislava Iachimovschi s-a implicat și în organizarea altor manifestări și aniversări. A reprezentat Uniunea Polonezilor din România la congrese și întâlniri ale diasporei poloneze din Europa și din lume (Pułtusk și Varșovia – Polonia, Budapesta – Ungaria, Teszyn – Cehia, Vilnius – Lituania, Londra – Marea Britanie, Paris – Franța).
Activitatea ei a fost recunoscută de cele mai înalte autorități poloneze, fiind distinsă cu medaliile „Pro Patria” și „Pro Memoria”, precum și cu „Crucea de Aur de Merit”.
Trupul neînsuflețit al Stanislavei Iachimovschi a fost depus la sediul Dom Polski din Suceava. Înmormântarea va avea loc vineri, 15 aprilie 2016, începând cu ora 10.30, la Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava.

Recomandări

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare