Sabina Bălașa a încetat din viață ieri, la Spitalul Sfânta Maria din București.
Pictor român a cărui operă poate fi caracterizată ca aparținând unui suprarealism târziu, deși artistul însuși caracterizează lucrările sale ca aparținând unui „romantism cosmic”, Sabin Bălașa s-a născut la 17 iunie 1932, în satul Dobriceni, Olt, dintr-un tată preot și o mamă învățătoare.
A urmat școala primară la Dobriceni și cursurile secundare la Liceul „Frații Buzești” din Craiova, pe care le-a finalizat în 1951. A absolvit, în 1956, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, cursurile Academiei de Limba și Cultura Italiană Siena, în 1965, și cursul de vară al Academiei de Pictură din Perugia, în 1966.
Pictorul s-a bucurat de o deosebită popularitate chiar și în perioada comunismului, el participând, de-a lungul timpului, la zeci de expoziții de grup sau personale, fiind răsplătit cu o serie de premii și distincții internaționale. Astfel, Bălașa participă la expoziții din țară și la expoziții de artă românească organizate în străinătate: Varșovia, 1956, Moscova 1958, Cairo, Alexandria, Damasc (1960 – 1961), Bienala Tineretului de la Paris 1961, Roma 1966, Grecia, URSS, Finlanda 1976, Norvegia, Suedia, SUA 1979.
Temele majore ale picturilor sale sunt reprezentate prin femei sculpturale, cu păr lung, animale mitologice etc. Mediul și fundalul picturilor sunt, de multe ori, dominate de culoarea albatru.
Printre cele mai faimoase lucrări ale sale se numără frescele care decorează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași („Elogiul tinereții). De asemenea, printre tablourile sale cele mai cunoscute se află „Tinerețe”, „Solemnitate”, „Orgoliul”, „Exodus”, „Luntrașul”, „Luceafãrul”, „Himera”, „Miracol”, „Seniorii”, „Atlantida”, „Dimineața planetei”, „Comete”, „Nunta cosmică”, „Icarus”.
Pictorul a primit numeroase distincții, precum Medalia de Aur a Concursului European de Pictură de la Pescara, Italia (1965), Premiul revistei Arta pentru pictură murală (1970), Medalia de Aur, la International Parlament USA (1982), Grand Premio delle Nazioni, Salsomaggiore, Italia (1983), titlul Cavaler al Artelor al Academiei Bedriacense, Calvarone, Italia (1985), iar pentru filme a obținut Pelicanul de Argint Mamaia (1966,1968), Premiul ACIN(1971).
La licitații, Sabin Bălașa este unul dintre cei mai bine cotați pictori contemporani.
Artistul a fost căsătorit timp de 20 de ani cu Melania Bălașa, însă cei doi se aflau în proces de divorț.
Pictorul Sabin Bălașa a decedat, ieri, la Spitalul Sfânta Maria din București, artistul fiind paralizat de la mijloc în jos ca urmare a unui cancer generalizat.