A murit primarul care a condus cel mai mult timp destinele urbei

Costică Arteni, omul care a condus cel mai mult timp destinele urbei de pe Șomuz, a trecut în neființă ieri dimineață. După o lungă și grea suferință, Costică Arteni, unul dintre cei mai “de durată” primari din România ultimilor 50 de ani, și-a încheiat socotelile cu viața, la vârsta de 74 de ani. Om cu o personalitate debordantă și cu o acută putere de dominare, Costică Arteni a fost, în mod cert, primarul care și-a pus extrem de puternic amprenta asupra Fălticeniului, mai ales că s-a și aflat la “cîrma” localității în două etape istorice complet diferite: mai întîi între anii 1977-1989 și apoi în perioada 1996-2000.
Beneficiind de puternicul sprijin politic al județenei de partid din acea vreme, fără a mai pune la socoteală modurile originale ale tovarășului Costică de a deschide ușile pe la mai marii comuniști de atunci (daruri peste daruri, portbagaje pline cu tot felul de bunătăți produse în zonă), Fălticeniul a devenit atunci ceea ce este și acum. Blocurile creșteau precum ciupercile după ploaie (peste 6.000 de apartamente), fabricile apăreau una cîte una transformînd Fălticeniul într-un oraș puternic industrializat. Numeroasele locuri de muncă create și locuințele pe care le oferea cu generozitate tuturor celor care nu se fereau de muncă, au făcut din Costică Arteni unul dintre cei mai iubiți primari. Țapinar cu talent pentru politica comunistă, Costică Arteni a avut, însă, mare grijă față de tot ceea ce însemnau vestigiile trecutului fălticenean. Om dintr-o bucată, el nu s-a lăsat pînă nu a reușit să convingă pe cine trebuia de rostul muzeelor de la Fălticeni și fiecare dintre aceste lăcașuri de cultură are povestea sa, poveste legată cu fire nevăzute și de primarul Arteni. La mijlocul anilor ’80, așa după cum relata scriitorul Grigore Ilisei, “primarul Costică Arteni, a făcut un gest de mare noblețe și curaj pentru urbea sa. Îndemnat mereu de intelectualii locului sau originarii de aici, între care m-am numărat, să transforme casa lui Mihail Sadoveanu într-un muzeu memorial, acesta a găsit o soluție ingenioasă. A deschis la vremea respectivă o listă de subscripție publică, în fruntea căreia s-a așezat, și a strîns o sumă importantă de bani spre a-i plăti proprietarului casei, Dumitru Racoveanu, moștenitorul lui Nicolae Racoveanu, cel care cumpărase proprietatea de la conu Mihai in 1919. Acesta, după ce primește suma, înțelegând cât de important e gestul său pentru comunitate, la rândul lui face un act de donație către statul român. Era singura formulă posibilă, pentru că statul comunist nu avea prevederi legale care să permită cumpărarea unei proprietăți private. Pentru a se ajunge la această rezolvare a fost nevoie de multă diplomație, de tact și înțelepciune”.
La fel s-a întîmplat și cu Muzeul Apelor, pentru înființarea căruia Costică Arteni s-a zbătut împreună cu regretatul academician Mihai Băcescu și nu s-au lăsat pînă nu l-au pus pe picioare. Excepție nu a făcut nici Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, prilej cu care între venerabilul artist și primarul comunist Costică Arteni s-a născut o puternică și frumoasă prietenie. Nici celelalte realizări din epoca sa de glorie nu au fost făcute fără “șmecherii”, căci și atunci se găseau numeroși “cîrcotași” care să se ducă cu jalba în proțap mai sus și puteai ajunge repede de tot în temnițele comuniste.
Atunci cînd Costică Arteni a ajuns să conducă destinele Fălticeniului a fost o surpriză pentru majoritatea celor care credeau în democrație. Mulți îl urau pentru faptul că fusese prea sever și “spurcat” la gură în vremea comuniștilor, însă majoritatea fălticenenilor erau nostalgici, căci după 1989 nimeni nu le mai dăduse de lucru, cît despre locuințe … nici nu se punea problema. A cîștigat alegerile detașat în 1996 și i-a lăsat cu gura căscată pe toți adversarii politici. A revenit la Primăria Fălticeni în suferință fizică, dar și cu un comportament mai ciudat. Mereu în război cu toată lumea, într-un conflict deschis cu ziariștii care nu îi mai închinau ode și articole de laudă, Costică Arteni a constatat pe propria piele că multe se schimbaseră și el nu mai putea fi “tartorul” de odinioară. Au fost ultimii patru ani în care a mai condus Fălticeniul. S-a retras și, la scurt timp, boala i s-a agravat, ultimii ani petrecîndu-și-i imobilizat la pat.
Fălticenenii se vor despărți de „conu Costică” – așa i se adresa Profira Sadoveanu -, duminică, atunci când trupul neînsuflețit va fi înmormântat în Cimitirul „Oprișeni”, lângă alte mari personalități ale orașului.