A murit părintele GHEORGHE CALCIU

Părintele Gheorghe Calciu (născut la 23 noiembrie 1925) a trecut la cele veșnice. Gheorghe Calciu-Dumitreasa și-a înțeles menirea de pastor de suflete în ambele dimensiuni: de truditor întru reînduhovnicirea semenilor și de luptător pe tărâm social. Părintele Calciu a îndurat 21 de ani de închisoare (1948-1964, 1979-1984), experimentând și furia iadului „reeducării” din pușcăria pentru studenți de la Pitești.
Numele său este pomenit – cu respectul și mirarea stârnite de cei care învie din morți în sens teologic – în scrierile despre „Infernul Pitești” ale regretatului Dumitru Bacu (1925-1997) și ale admirabilului Dumitru Gh. Bordeianu, doi dintre cei care au pătimit alături de studentul medicinist, pe atunci, Calciu.
Născut la 23 noiembrie 1925, la Mahmudia, Tulcea -, studentul medicinist Gheorghe Calciu a fost închis pentru prima data în 1948 pentru „activitate dușmănoasă” împotriva regimului comunist. În prima perioadă de detenție, 1948-1964, a trecut și prin valul de teroare de la Pitești (1949-1951). Toată viața acestui om de după tragicul episod piteștean a fost una de mărturisire și de jertfă. După Pitești, unde și el, alături de atâția alții, a fost zdrobit în „reeducare”, Gheorghe Calciu a mai suferit în închisori vreme de peste 12 ani, făcându-se remarcat prin cerbicia sa și fiind un temut „grevist al foamei”.
Eliberat în urma amnistiei generale din 1964, s-a căsătorit cu sora a doi foști deținuți politici, Adriana Dumitreasa, cu care are un fiu, Andrei, jurist în Washington D.C.
A urmat Facultatea de Filologie, secția Franceză. „Îmi plăcea să fiu profesor, dar nu eram mulțumit pentru ca făgăduisem să devin preot”. Foștii deținuți politici nu erau, însă, admiși la Teologie. A mers în audiență la Patriarhul Justinian Marina care i-a răsfoit dosarul și l-a îndemnat să-l depună la secretariatul Institutului Teologic, dar fără autobiografia incriminată. Secretarul institutului, călugărul Antonie Plămădeală, devenit ulterior mitropolit al Ardealului, a trecut cu vederea lipsa autobiografiei. După licența în Teologie, a devenit preot și patriarhul l-a numit profesor de limba franceză la Seminarul din București. Părintele Gheorghe Calciu a fost unul dintre cei mai iubiți profesori de către elevi; a slujit la Biserica Radu Vodă – a Seminarului și acolo a ținut un șir de predici care au rămas în conștiința publică drept „Cele șapte Cuvinte către Tineri”. „Le-am rostit într-un moment în care conștiința românească era pregătită să le audă. Aceste cuvântări au creat un curent subteran de rezistență, susținut mai ales de tinerii teologi. Ceream numai libertatea credinței și încetarea abuzurilor”, spunea părintele.
Chiar dacă avea familie, luptătorul anticomunist nu și-a găsit în aceasta un pretext de „cumințire”. Odată cu dărâmarea Bisericii Enei din inima Bucureștiului (1 mai 1977), pe locul căreia se punea la cale ridicarea unui restaurant, părintele Calciu și-a început lupta deschisă împotriva regimului. În postul Paștelui din anul 1978, a devenit tot mai incomod prin predicile sale critice la adresa conducerii de partid și de stat, mai ales că în jurul său s-au strâns numeroși studenți teologi, dar și politehniști. Cu toate hărțuielile Securității și ale propriilor superiori din Biserică, auditoriul devenea din ce în ce mai numeros. În intervalul cât și-a rostit cele șapte predici, în incintă și apoi în pragul Bisericii Radu Vodă din București, părintele Calciu a fost urmărit, amenințat, calomniat și, în cele din urmă, arestat, în mai 1978 – și condamnat la zece ani de închisoare. Ierarhia bisericească s-a grăbit să-l caterisească, pentru a nu fi considerată complice la revolta preotului Calciu. Timp de cinci ani, cât a stat închis, numeroase grupuri de români din exil și comunități creștine au făcut presiuni pentru eliberarea sa. Mircea Eliade – care a prezidat Comitetul pentru Apărarea Părintelui Calciu, Eugen Ionescu – președintele Comitetului Intelectualilor pentru Europa Libera, precum și Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Paul Goma au cerut eliberarea Părintelui Gheorghe Calciu și au intervenit pe lângă oficialii occidentali în acest sens „De câte ori se acordă României Clauza Națiunii celei mai favorizate, arăta Părintele Calciu, de atâtea ori trimitea administrația americană la București o listă cu deținuții de conștiință, pe care eu eram primul, spre a fi eliberați. Într-un târziu, am fost scos din închisoare (1984 – n.n.). Securitatea m-a amenințat că, dacă nu plec, voi fi iarăși încarcerat. Ambasada SUA mi-a transmis că sunt binevenit în America. După un an de la eliberare, am emigrat în Statele Unite. „Așadar, părintele, împreună cu familia, se stabilește în SUA unde i se acordase deja „cetățenia de onoare”.
În lumea liberă, Părintele Calciu și-a continuat opoziția față de regimul lui Ceaușescu. A călătorit prin toată Europa, prin Canada și SUA și a dezvăluit abuzurile regimului de la București. A organizat o serie de demonstrații cu românii din exil și a participat la audieri în Senatul american. În 1988, a avut loc prima ediție a Festivalului Românilor din Exil – ROMFEST, la Cleveland SUA, ca urmare a inițiativei unor tineri români luată la Săptămâna Câmpului Românesc de la Hamilton, Canada, din acel an. Cu prilejul festivalului, s-a înființat și Consiliul Internațional ROMFEST, avându-l ca președinte pe Părintele Gh. Calciu – și s-a hotărât ca întâlnirile Romfest să aibă loc din doi în doi ani. (www.observatorul.com )