Criticul literar Monica Lovinescu a încetat din viață, la Paris, la vârsta de 85 de ani.
Jurnalist, critic literar și cunoscut comentator de radio, Monica Lovinescu a decedat duminică noaptea, la ora 00.30, la spitalul Charles Richet din Val d’Oise, la 15 km de Paris. Ea era internată de circa trei luni, fiind grav bolnvă.
Dispariția Monicăi Lovinescu readuce în atenția românilor nu doar celebrele „Teze și antiteze” rostite pe undele postului Europa Liberă într-o Românie lipsită de libertate, ci și amintirea unei scriituri caracterizate drept o pledoarie pentru adevăr.
Biografie.
Monica Lovinescu, jurnalist, critic literar și cunoscut comentator de radio, fiică a criticului Eugen Lovinescu, născută la 19 noiembrie 1923, și-a început studiile primare în particular, fiind apoi înscrisă (1934-1942) la Liceul Notre Dame de Sion, unde susține și bacalaureatul, în 1942. Se înscrie la Facultatea de Litere a Universității București, unde obține licența în 1946. În 1947, pleacă la Paris cu o bursă a guvernului francez. În primele zile ale lui 1948, cere azil politic în Franța. La început, face parte din tinere companii literare și semnează regia unor piese de avangardă. Situația din țară îi reține apoi atenția integral. Colaborează cu articole și studii despre literatura română și despre ideologia comunistă, în numeroase publicații: East Europe, Kontinent, Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de L’Est, Temoignages, La France Catholique etc. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du Spectacle (Encyclopedie de la Pleiade, Gallimard). Traduce câteva cărți din românește sub pseudonimele Monique Saint-Come sau Claude Pascal. Colaborează și la revistele din limba română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Ființa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 până în 1975 ține emisiuni literare și muzicale la Radioteleviziunea Franceză. Își începe colaborarea la Europa Liberă în 1962. Din 1967, emisiunile de mare ecou sunt „Teze și antiteze la Paris” și „Actualitatea culturală românească”. Monica Lovinescu devine, astfel, alături de Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare românești, bucurându-se de o enormă influență în mediile intelectuale din țară.
În 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este agresată de teroriști palestinieni trimiși de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceaușescu și transportată în stare de comă la spital. După însănătoșire, își reia activitatea, înțeleasă, cu echilibru și luciditate, ca o adevărată misiune.
Basm publicat la 8 ani.
Monica Lovinescu i-a cunoscut în casa tatălui său pe toți scriitorii ce frecventau cenaclul „Sburătorul”, i s-au dedicat poezii, a trăit mereu în preajma literaturii și, de aceea, a început să scrie foarte devreme: la vârsta de opt ani (1931) i se publică un basm în Dimineața copiilor, iar la 15 ani, îi apar proze scurte în revistele Vremea și Kalende (sub pseudonimul Ioana Tăutu). După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul „În contratimp” în mai multe numere din Revista Fundațiilor Regale, iar după război, scrie cronică dramatică în ziarul Democrația al lui Anton Dumitriu. La Paris, intensa activitate radiofonică se traduce în sute de recenzii, note, mese rotunde, comentarii, ce pot constitui materia mai multor volume.
Opere publicate.
Printre operele publicate se află „În contratimp” (1945), „Histoire du spectacle” (colaborare, 1965), „Unde scurte” (Madrid, 1978), „La Vingt-Cinquieme Heure” (Paris, 1949), „Au commencement etait la fin” (Paris, 1951).
La editura Humanitas au apărut: „Unde scurte” (1990), „Seismografe. Unde scurte II” (1993), „Posteritatea contemporană. Unde scurte III” (1994), „Est-etice. Unde scurte IV” (1994), „Pragul. Unde scurte V” (1995), „Insula Șerpilor. Unde scurte VI” (1996), „La apa Vavilonului I” (1999), „La apa Vavilonului II” (2001), „Jurnal 1981–1984” (2003), „Jurnal 1985–1988” ( 2003), „Jurnal 1990–1993” (2003), „Jurnal 1994–1995” (2004), „Jurnal 1996-1997” (2005), „Jurnal 1998-2000” (2006), „Cuvântul din cuvinte” (2007).
Virgil Ierunca, soțul Monicăi Lovinescu, care a murit în septembrie 2006, la Paris, a fost unul dintre intelectualii români de marcă din exil, una dintre cele mai cunoscute voci ale postului Radio Europa Liberă în timpul comunismului.
Cei doi protagoniști ai criticii române de opoziție, stabiliți la Paris, au exercitat asupra intelectualității românești, timp de mai multe decenii, o incontestabilă influență modelatoare, în sensul informației, al gustului, judecății și atitudinii, ce a contrabalansat masiv propaganda oficială și a contribuit la risipirea diverselor chipuri ale erorii.
Monica Lovinescu s-a numărat printre eroii filmului documentar „Război pe calea undelor/ Cold Waves”, realizat de Alexandru Solomon.
Donația.
Totodată, în urmă cu o lună, Monica Lovinescu a donat statului român clădirea deținută la Paris. Astfel, Guvernul a autorizat, pe 12 martie , Ministerul de Externe să accepte donația cu sarcini propusă de scriitoarea Monica Lovinescu, rezidentă în Franța, în favoarea statului român, constând din clădirea cu terenul aferent, deținută la Paris.
