Adio!

A murit Luciano Pavarotti



Luciano Pavarotti, 1935 - 2007
Luciano Pavarotti, 1935 - 2007

Luciano Pavarotti, decedat joi la vârsta de 71 de ani, și-a dorit „să moară la el acasă”, în locuința sa din apropiere de orașul Modena, nordul Italiei, potrivit primarului comunei, Giorgio Pighi, care a adăugat că funeraliile tenorului ar putea avea loc sâmbătă, transmite AFP.
Giorgio Pighi a indicat că Luciano Pavarotti a murit în locuința sa de la periferia orașului Modena, „o casă frumoasă de țară, înconjurată de câmpii și verdeață”.
„Pavarotti a vrut să moară acasă la el. L-am văzut săptămâna trecută, era încercat de boală, dar avea chef de vorbă. Am vorbit chiar și în dialectul local”, a povestit primarul din Modena.
Potrivit lui Pighi, o capelă cu lumânări aprinse ar putea fi deschisă publicului începând de joi, iar înmormântarea tenorului ar putea avea loc sâmbătă.
„Luciano nu a reușit să învingă în ultima sa bătălie, dar arta și personalitatea sa vor trăi pentru eternitate”, a mai spus primarul comunei într-un comunicat.
Potrivit comunicatului de presă emis de impresarul lui Pavarotti, Terri Robson, tenorul a murit joi dimineața, la ora 5.00, în locuința sa de lângă Modena. Pavarotti a fost vegheat de soția sa, Nicoletta, fiicele sale, Lorenza, Cristina, Giuliana și Alice, sora sa, Gabriela, nepoții săi, rude apropiate și prieteni.
S-a luptat cu boala
Maestrul a dus o lungă bătălie cu un cancer pancreatic, care până la urmă l-a ucis. Până în ultimele clipe, tenorul a rămas optimist și a crezut că va depăși boala. Pavarotti și-a exprimat dorința de a se întoarce pe scenă pentru a-și încheia turneul mondial de adio, început în 2004, la vârsta de 69 de ani. Operația la pancreas suferită anul trecut la New York a întrerupt acest turneu, pe care tenorul nu a mai fost capabil să-l încheie.
Pavarotti a cântat ultima dată în public la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Torino, în februarie 2006, când a cântat „Nessun Dorma”, în timp ce ultimul său concert a avut loc la Taipei, în decembrie 2005.
În urmă cu doi ani, tenorul a fondat o academie pentru tinerele talente muzicale din Modena și, până în urmă cu câteva săptămâni, el a ținut zilnic lecții de canto la reședința sa de vară de la Pesaro, pe coasta adriatică a Italiei. Pavarotti intenționa, de asemenea, să finalizeze un album de cântece sacre și să se ocupe de un concurs de talente internaționale, care urma să-i poarte numele.
La începutul săptămânii, tenorul a fost recompensat de guvernul italian cu Premio per l’Esccellenza nella Cultura Italiana – pentru contribuție extraordinară la dezvoltarea culturii italiene. În același timp, Teatrul Scala din Milano și Teatrul Municipal din Modena au anunțat înființarea, începând de anul viitor, a unui concurs internațional de canto, care va purta numele lui Luciano Pavarotti. Câștigătorul acestui concurs va avea ocazia să cânte pe scena prestigiosului teatru milanez.
Tenorul a declarat, după ceremonia de premiere, că „această recunoaștere îmi oferă oportunitatea de a continua să sărbătoresc magia unei vieți dedicate artei, iar faptul că am fost capabil să promovez minunata mea țară în străinătate mă umple de mândrie și de bucurie.”
Artistul popular care a democratizat opera
Luciano Pavarotti și-a proiectat vocea de tenor dincolo de scena tradițională de operă, popularizând arta lirică pe stadioane pline de spectatori alături de tovarășii săi de breaslă Placido Domingo și José Carreras sau în duete inedite cu James Brown și Sting, informează AFP.
„Am deschis porțile muzicii pentru toată lumea. Vocea mea aduce fericire, este mândria mea, este responsabilitatea mea”, a explicat tenorul, care și-a manifestat public dorința de a „democratiza” arta sa.
Invitat de cele mai prestigioase teatre din lume, de la debutul său strălucitor în 1961, tenorul originar din Modena a intrat în perioada de vârf a carierei sale începând din 1990, după ce a cântat alături de tenorii spanioli Placido Domingo și José Carreras în timpul Cupei Mondiale de fotbal în Italia. Cei 6.000 de spectatori prezenți la Therme din Caracalla i-au răsplătit atunci pe cei trei tenori cu peste 20 de minute de aplauze.
Pavarotti, Carreras și Domingo se vor reuni, patru ani mai târziu, pentru a cânta în timpul Campionatului Mondial de fotbal de la Los Angeles. Concertul, la care au asistat 56.000 de persoane, a fost urmărit de 1,3 miliarde de spectatori. Albumele cu aceste prime două concerte au înregistrat recorduri de vânzări, cu aproximativ 23 de milioane de exemplare vândute.
Aflat la apogeul popularității, trio-ul se va reuni de mai multe ori pentru a susține concerte în lumea întreagă, atrăgând milioane de spectatori, mai ales în timpul cupelor mondiale de la Paris (1998) și din Japonia (2002).
Figură marcantă în cadrul trio-ului intrat în legendă, Pavarotti putea singur să încânte 500.000 de spectatori, așa cum a făcut-o în timpul concertului susținut în Central Park, New York, în iunie 1993. Pavarotti a reușit să dinamiteze imaginea clasică a cântărețului liric, formând duete inedite cu staruri rock, pop sau soul.
James Brown, Sting, Bono, Zucchero, Stevie Wonder și Elton John sunt numai câțiva dintre artiștii care au participat, din 1993, la concertele anuale „Pavarotti and Friends”, un proiect caritabil al maestrului.
„Deși este dificil pentru mine să cânt piese din repertoriul lor și este ciudat pentru ei să cânte alături de un cântăreț de operă, ador să mă deschid în fața acestei lumi”, a spus tenorul.
Concertele colosului italian, pe care le-a susținut singur sau alături de tenorii Domingo și Carreras sau alături de artiștii invitați la „Pavarotti and Friends”, au atras milioane de spectatori, miliarde de telespectatori și au contribuit la vânzarea a aproximativ 100 de milioane de albume, un record în registrul clasic.
Pavarotti, unul dintre cei mai mari tenori ai timpurilor sale
Luciano Pavarotti se născuse la Modena, în nordul Italiei, la 12 octombrie 1935, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai mari tenori ai timpurilor sale și, în afară de muzica clasică, a abordat o varietate de genuri muzicale.
Pavarotti a debutat pe scenă în 1961 și a interpretat multe roluri celebre. Cu rolul din opera lui Donizetti „La fille du régiment” interpretat în 1972 la Metropolitan Opera din New York a obținut un record de 17 bis-uri.
Tenorul a jucat în multe opere televizate, a câștigat numeroase premii Grammy, discuri de aur și discuri de platină.
Pavarotti găzduia anual concertele caritabile „Pavarotti And Friends” în orașul său natal, Modena, unde interpreți din diverse stiluri muzicale cântau în scoip caritabil. Printre concerte s-au numărat cele dedicate victimelor din Bosnia, Guatemala, Kosovo, Irak și copiilor soldați.
Pe 12 decembrie 1998 a devenit primul și, până în prezent, unicul interpret de operă care a apărut în emisiunea Saturday Night Live, cântând alături de Vanessa L. Williams. Tenorul a mai cântat împreună cu trupa de rock irlandeză U2, în 1995.
În 1998, Pavarotti a fost recompensat cu Grammy Legend Award, un premiu acordat numai în ocazii speciale și decernat, de la crearea lui în 1990, doar unui număr de 15 celebrități din industria muzicii.
În 2003, tenorul a lansat ultima sa compilație, „Ti Adoro”, pe care a abordat stilul „popera”.
În ultima parte a vieții s-a căsătorit cu asistenta sa personală, Nicoletta Mantovani, cu care a avut doi copii, dintre care doar unul a supraviețuit, Alice.
Pavarotti a cântat ultima dată într-o operă la Metropolitan Opera din New York, pe 13 martie 2004. Atunci a fost aplaudat timp de 12 minute pentru rolul Mario Cavaradossi din „Tosca” de Giacomo Puccini.
În februarie 2006, Pavarotti a cântat aria „Nessun Dorma”, în deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Torino, Italia, primind cele mai îndelungate aplauze ale nopții din partea publicului internațional.
În 2004 a început turneul de adio, la vârsta de 69 de ani. Operația la pancreas suferită anul trecut la New York a întrerupt turneul de adio al lui Pavarotti, care începuse cu doi ani în urmă și pe care tenorul nu a mai fost capabil să-l încheie.
Tenorul a sugerat că se va întoarce pe scenă anul acesta, dar nu a mai apărut în public după operație și a anulat mai multe angajamente în ultimele luni.
Managerul lui Pavarotti, Terri Robson, a dezmințit luna trecută informația potrivit căreia starea de sănătate a tenorului s-a degradat. Acesta a spus că tenorul lucrează la un nou album și dă lecții de canto.
În 2001, Pavarotti a primit Medalia Nansen Medal din partea Înaltului Comisariat pentru refugiați din cadrul ONU pentru acțiunile sale caritabile.



Recomandări

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava
Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”