Doliu

A murit fostul director al BCR Suceava Ion Ciobîcă



Ion Ciobîcă a condus sucursala din Suceava a BCR
Ion Ciobîcă a condus sucursala din Suceava a BCR

Fostul director al BCR Suceava Ion Ciobîcă a încetat ieri din viață. Ion Ciobîcă avea 53 de ani și s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare. Acesta a fost unul dintre cei mai apreciați directori ai Sucursalei din Suceava a Băncii Comerciale Române, retrăgându-se din activitatea de la BCR în anul 2013. În decursul timpului, Ion Ciobîcă a ocupat funcția de director executiv la Sucursala BCR din Rădăuți, până în anul 2000. Ulterior el a fost numit în postul de director adjunct al Sucursalei Județene Suceava a BCR. Ion Ciobîcă a preluat funcția de director executiv al sucursalei județene BCR Suceava de la începutul anului 2005, post pe care l-a ocupat până în iulie 2007. Din acel an, Ion Ciobîcă și-a continuat ascensiunea în cadrul băncii, fiind numit director comercial corporate în cadrul BCR Centrală – Direcția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. În anul 2013, Ion Ciobîcă și-a încetat activitatea în cadrul BCR.
Ulterior, el s-a înscris în PNL Suceava, iar la alegerile locale de anul trecut a candidat din partea acestui partid pentru Consiliul Local Suceava.



Recomandări

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, consideră că lipsa soluțiilor de pe piața muncii afectează inflația și nivelul de trai al românilor

Raluca Schipor Baban: „Humanum Lumen oferă un sens și o semnificație viziunii artistice individuale, o devoalare a conceptelor estetice colective”

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea
Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea