Un bărbat din orașul Gura Humorului a murit, după ce i s-a făcut rău în curtea unei societăți comerciale la care vroia să se angajeze.
În urmă cu două zile, în jurul orelor 10.30, la spitalul din comuna Vadu Moldovei a fost adus un bărbat în stare gravă, acesta decedând la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de medici. Din cercetările Poliției, s-a stabilit că bărbatul cu pricina, Jean C., în vârstă de 41 de ani, se afla, în jurul orelor 8:20, în curtea unei firme din comuna Forăști, la care intenționa să se angajeze, timp în care i s-a făcut rău și a fost transportat la cea mai apropiată unitate medicală. Medicii pun moartea bărbatului pe seama unor afecțiuni cardiace, însă cauza care a dus la decesul lui Jean C. va fi stabilită cu exactitate de medicii legiști în urma necropsiei. Legiștii vor trebui să se pronunțe și cu privire la cauza morții unui bărbat din comuna Stulpicani, Gavril F., în vârstă de 57 de ani, găsit decedat luni seară pe un câmp de pe raza comunei, unde respectivul se afla pentru a aduna fânul. „Nu sunt suspiciuni de comiterea unei fapte penale și urmează să se dispună procedural după efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.




