Actorul principal din filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, Ioan Fiscuteanu, a încetat din viață, sâmbătă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fiscuteanu a murit, sâmbătă, în jurul orei 13.00, la Secția de oncologie a Spitalului județean din Târgu Mureș.
Conducerea Teatrului Național din Târgu Mureș a precizat că actorului i s-a descoperit o formă de cancer în 2001, după care și-a revenit, însă de o lună starea sa s-a agravat. Fiscuteanu a suferit o intervenție chirurgicală în 19 noiembrie, după care a fost vizitat de colegi, care spun că arăta foarte bine.
Directorul Teatrului, Cristian Ioan, afirmă că moartea lui Fiscuteanu este o grea pierdere, pentru că „era un actor de rasă”.
Cristian Ioan a precizat că, „în mod bizar”, astăzi, filmul „Moartea domnului Lăzărescu” era programat la TVR și tot de astăzi ar fi dorit să-l distribuie pe Fiscuteanu într-unul din cele trei roluri principale masculine din „Hangița”, de Carlo Goldoni.
O viață de om.
Actorul Ioan Fiscuteanu s-a dedicat scenei timp de peste patru decenii, dar și filmului, cu peste douăzeci de apariții în diferite roluri, precum și literaturii, ca autor de poezie și proză.
Fiscuteanu s-a născut în 19 noiembrie 1937, la Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița Năsăud. După absolvira Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, urmat între 1958 și 1962, joacă pe scena Teatrului de Stat din Piatra Neamț. Din 1968, a fost actor al Teatrului Național din Târgu Mureș, unde a jucat în zeci de roluri memorabile.
Din cele peste șaizeci de roluri din teatru, Fiscuteanu s-a distins în piesele lui Caragiale – a fost Ghiță Pristanda și Nae Girimea, dar și Dragomir și Jupân Dumitrache, precum și Efimița, în travesti. Actorul a jucat și în piese de Eugeni Ionesco, D.R. Popescu, Romulus Guga, Tudor Popescu, Aurel Baranga, Shakespeare, Eugene O’Neil, Arthur Miller, Cehov, Dario Fo. Alte peste douăzeci de roluri a interpretat și pe scenele altor teatre.
Regizori, precum Mircea Danieliuc, Alexandru Tatos, Lucian Pintilie, Nae Caranfil, Nicolae Margineanu au valorificat disponibilitățile lui Ioan Fiscuteanu și în filme, jucând câteva roluri memorabile. Printre cele douazeci de filme se numără „Fructe de pădure” – 1983, „Acordați circumstanțe atenuante” – 1984, ,”Glisando” – 1985, „Emisie continuă” – 1985, „Din prea multa dragoste” – 1985, „Iacob” – 1988, , „Undeva în est” – 1991, „Balanța” – 1992, „Turnul din Pisa” – 1992, „Timpul liber” -1993, „Cel mai iubit dintre pamânteni” – 1993, „Asfalt Tango” – 1995, „Prea târziu” – 1996, „Mariana” – 1998, „Zapping” – 2000, „Turnul din Pisa” – 2002, „Ajutoare umanitare” -2002, „Sindromul Timișoara – Manipularea” – 2004, și „Moartea domnului Lazarescu” – 2005, film care îi aduce o recunoaștere internațională.
Ioan Fiscuteanu a fost și scriitor de proză și poezie, publicând volumul „Strugurii de furat îs mai buni”.
În 2003, președintele României îi conferă Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru îndelungata și prestigioasa activitate pusă în slujba teatrului și cinematografiei românești.
Cu un an în urmă, Prefectura Mureș îi acordă distincția „Fibula de la Suseni”, de asemenea, un omagiu pentru reușitele sale pe scenă, în film și literatură.
Foto: România Liberă





