Cântăreața Mălina Olinescu a murit, în noaptea de duminică spre luni, căzând de la etajul șase al blocului în care locuia, situat în zona Gării de Nord din București, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Oprița, director coordonator SMURD.
Echipajul SMURD a sosit la locul incidentului la ora 0.58, în noaptea de duminică spre luni.
Membrii echipajului SMURD au făcut timp de 30 de minute manevre de resuscitare, fără a avea succes.
Cântăreața de muzică pop Mălina Olinescu avea 37 de ani și era fiica cântăreței Doina Spătaru și a actorului Boris Olinescu.
Atrasă de muzică de la o vârstă fragedă, ea a început să participe la festivaluri încă de când avea 5 ani.
În 1995, a câștigat premiul I la secțiunea interpretare a Festivalului de muzică ușoară Aurelian Andreescu.
În 1996, Mălina Olinescu a fost acceptată în trupa de cântăreți din popularul show de televiziune „Școala Vedetelor”, difuzat la TVR. Alături de această echipă, Mălina Olinescu a susținut numeroase concerte în toată țara. Această emisiune a însemnat, de altfel, pentru ea rampa de lansare pe scena muzicii.
În același an, Mălina a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a câștigat premiul al III-lea, tot la secțiunea Interpretare.
În anul următor, la Festivalul de la Mamaia, a câștigat, alături de compozitorul Adrian Romcescu, premiul I la secțiunea Șlagăre, cu piesa „Mi-e dor de tine”. Tot în 1997, Mălina Olinescu a obținut premiul I la secțiunea Interpretare la Festivalul „Cerbul de Aur”.
Tot alături de Adrian Romcescu a câștigat, în 1998, cu piesa „Eu cred”, selecția națională Eurovision și a reprezentat România în ediția concursului muzical de la Birmingham (Marea Britanie).
În 1998, împreună cu colegul său de la „Școala Vedetelor” Dan Despot, a obținut premiul al III-lea la secțiunea Creație a Festivalului de la Mamaia.
Mălina Olinescu a lucrat ulterior și în televiziune. Astfel, a moderat, în 2000, alături de Petre Magdin, emisiunea „Întâlnirea de la miezul nopții” difuzată de postul public de televiziune.
Printre albumele lansate de ea se numără „Ready for you” (1997), „Pot să zbor” (1999), colaborând și la seria de piese pentru copii Cutiuța Muzicală.
Cântăreața a fost căsătorită cu clăparul trupei Compact Dan Stesco, dar cei doi au divorțat în 2007, după șapte ani de căsnicie.